Patrimoniul Mondial UNESCO: Rezervația Biosferei Retezat

Divertisment

Suprafețe întinse din Parcul Național Retezat, ce totalizează o arie de 38.047 ha din totalul de 54.400 ha, sunt incluse, din anul 1979, în Lista UNESCO-MAB de Rezervații ale Biosferei (Man and the Biosphere Programme). Lista UNESCO-MAB de Rezervații ale Biosferei cuprinde 631 de obiective din întreaga lume, dintre care în țara noastră se află trei: Pietrosul Mare (1979), Retezat (1979) și Delta Dunării (1992; aria transfrontalieră cu Ucraina, 1998).

Potrivit fișei de prezentare UNESCO, Rezervația biosferei Retezat se află sub gestiunea Administrației Parcului Național Retezat, în coordonarea Filialei RNP Romsilva Hunedoara. ”Rezervația biosferei este o arie nelocuită, totuși comunitățile rurale din afara rezervației Retezat depind de agricultură, creșterea animalelor și activități forestiere. Impactul asupra mediului provine din pășunatul excesiv și activitățile de recreere” — evidențiază UNESCO trăsăturile activităților umane din regiune. 

Rezervația biosferei Retezat este situată în Munții Carpați sudici. Vârful Peleaga, cu o altitudine de 2.509 m deasupra nivelului mării este cel mai înalt din rezervație. Masivul Retezat este un bloc muntos bine definit, despărțit pe cele mai multe laturi de restul lanțului prin văi adânci, în nord veghind asupra bazinului terțiar al Hațegului. Zona a fost supusă unei activități glaciare în cuaternar, prezentând numeroase forme de relief determinate de eroziunea glaciară.

Aceasta rezervație a biosferei este semnificativă pentru conservarea diversității montane europene. Vegetația este puternic diversificată datorită unui relief variat și a joncțiunii dintre trei regiuni floristice, se menționează în fișa informativă prezentată de UNESCO.

Monografia „Retezatul ieri și azi”, autor dr. ing. Stelian Radu, evidențiază că înainte de înființarea Parcului Național Retezat, în 1935, zona a fost rezervație de vânătoare pentru capre negre aparținând Casei Majestății Sale Regelui, în administrarea Direcției Vânătorilor Regale, „care și-a luat angajamentul celei mai mari ocrotiri.” Înainte de Reforma Agrară din 1922, fondul de vânătoare se afla în ”proprietatea indiviză a Statului Român și a familiei grofului Kendeffy”.

Din 1923, administrator al pășunilor alpine este numit Consilieratul Agricol al Județului Hunedoara. Din 1931, Casa Autonomă a Pădurilor Statului (CAPS) a preluat în administrare fondul forestier. În 1935, pe o suprafață de 100 kmp, este declarat Parcul Național Retezat. Retezat este primul parc creat în România și unul din cele mai vechi din Europa de Est.

În 1947, prin Legea pentru apărarea patrimoniului forestier, pădurile sunt trecute în proprietate de stat, decizie confirmată prin naționalizarea din 1948. În 1955, se constituie Rezervația Științifică Gemenele — Tău Negru, pe o suprafață de 1.840 ha. În 1955, Comisia Monumentelor Naturii împreună cu Direcția Agricolă Hunedoara stabilesc zonele de interdicție totală pentru pășunat. 

”Turismul s-a practicat în Masivul Retezat încă din anii ’30, după cum o dovedește și harta elaborată de Touring-Clubul României în anul 1936, pe care este figurată Casa Pietrele, aflată în proprietatea Clubului și având rol de cabană turistică”, mai consemnează monografia Munților Retezat.

Supranumit ”tărâmul fermecat cu ochi albaștri”, datorită lacurilor și tăurilor în care se oglindește cerul, Masivul Retezat se evidențiază prin cele 20 de vârfuri mai înalte de 2.000 de metri, fiind și loc de întâlnire pentru relieful tipic glaciar, cu văi, lacuri și circuri glaciare cu calcarele împânzite de chei, peșteri și avene. 

Caracteristica principală a Munților Retezat este dată de prezența a două mari blocuri de roci eruptive, care se desfășoară pe direcțiile de curgere ale râurilor Lăpușnicul Mare și Bărbat.

Liniile majore ale reliefului arată cum două blocuri granodioritice corespund, în general, celor două culmi principale: în nord: Culmea Peleaga, compusă din Zlata (2.142 m), Șesele Mari (2.324 m), Judele (2.389 m), Bucura (2.432 m), Peleaga (2.509 m), Păpușa (2.508 m) și Baleia (1.498 m); în sud: Culmea Buta, peste culoarul văilor Lăpușnicu Mare și Râu Bărbat, compusă din: Piatra Iorgovanului (2.015 m), Buta (1.977 m), Drăgșanu (2.076 m) și Vârfu Custurii (2.453 m).

Cele două culmi principale sunt legate între ele de o adevărată punte — Custura Păpușii. Din aceste culmi principale pleacă lateral o serie de înălțimi secundare: spre nord, spre rama Hațegului, crestele Retezat, Pietrele, Prislop etc.; spre sud, către valea Lăpușnicului Mare se desprinde complexul de culmi Slăveiul și spre sud-vest, complexul orografic Piule (Retezatul Mic), cu un aspect de tranziție între Munții Retezat și Godeanu. 

Condițiile tectonice și morfologice ale Munților Retezat, corelate cu poziția culmilor față de masele de aer oceanic, fac ca acest masiv să fie zona cu cea mai ridicată umiditate și scurgere din Carpații românești. În caracterizarea hidrologică a parcului, un loc aparte îl constituie lacurile naturale relicte, care își datorează geneza condițiilor optime ale acumulării și transformării zăpezilor în ghețari la altitudini de peste 1.700 m în Pleistocenul Superior.

Astfel, aproximativ 38% din lacurile glaciare ale României se află în Parcul Național Retezat, în întregul masiv existând 58 de lacuri glaciare permanente, aflate între 1.700 și 2.300 m. În această categorie, Lacul Bucura este cel mai întins lac glaciar, iar Zănoaga este cel mai adânc. 

Retezatul este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind mai mult de o treime din flora României, aproape 1.190 specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute. Diversitatea a stârnit interesul botaniștilor pentru flora Retezatului încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De o importanță majoră pentru conservarea plantelor din Retezat sunt cei peste 90 de taxoni endemici, din totalul de 127-400 taxoni endemici acceptați de diferiți autori pentru România — arată lucrările de specialitate. Prima plantă endemică semnalată în Parcul Național Retezat a fost flămânzica (Draba dorneri), descoperită de botanistul János Heuffel (1800-1857), spre sfârșitul vieții. 

O deosebită importanță o au și cele 130 de plante rare sau vulnerabile din ”Lista roșie a plantelor superioare din România” (1994). În Ordinul 776/2007, privind declararea siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, sunt listate următoarele specii de plante: Campanula serrata (Clopoțel); Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); Draba dorneri (Flămânzică); Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); Tozzia carpathica (Iarba gâtului). 

Pe pajiștile din regiunea alpină se regăsesc cele mai multe specii din flora alpină, printre acestea numărându-se: Gentiana/Gentianella, Potentilla, Pulsatilla, precum și floarea de colț (Leontopodium alpinum). Pe zonele de limită între zona stâncoasă și pajiștile alpine, se întâlnesc rododendronul (Rhododendron kotschii) și jneapănul (Pinus mugo), specie protejată în România, cu o distribuție mare pe pantele abrupte ale Retezatului.

Și fauna din Retezat prezintă caracteristici distinctive: Lunca Berhina a fost declarată Arie de Importanță Lepidopterologică Europeană pentru conservarea fluturilor; vertebratele au reprezentanți din toate clasele întâlnite în România; dintre ciclostomi, în râuri trăiește cicarul (Eudontomyzon danfordi), una dintre cele trei specii de agnate din România; prezența a mai mult de jumătate din numărul de specii de amfibieni întâlnit în România; existența subspeciei ampelensis a tritonului comun (Triturus vulgaris), considerată endemit carpatic; reptilele sunt reprezentate prin nouă specii, aproape 40% din reptilele terestre ale României; numărul speciilor de păsări se ridică la 185, reprezentând aproximativ jumătate din totalul României; existența unor specii rare de păsări, precum acvila de munte (Aquila chrysaetos), acvila țipătoare mică (Aquila pomarina), șerparul (Circaetus gallicus), șoimul călător (Falco peregrinus), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), buha (Bubo bubo), cucuveaua pitică (Glaucidium paserrinum), barza neagră (Ciconia nigra); mamiferele determinate până în prezent cumulează 55 de specii, ce reprezintă peste 23% din mamiferele terestre ale Europei; 13 specii de lilieci au fost identificate, printre care Rhinolophus ferrumequinum, Vespertilio murinus și Pipistrellus pygmaeus. 

Parcul prezintă condiții pentru supraviețuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene — lupul (Canis lupus), ursul (Ursus arctos) și râsul (Lynx lynx), existența ierbivorelor mari, cum sunt capra neagră (Rupicapra rupicapra), cerbul (Cervus elaphus) și căpriorul (Capreolus capreolus), precum și a carnivorelor de mai mici dimensiuni, precum pisica sălbatică (Felis silvestris) și mustelidele. Conform OUG 57/2007, 22 dintre speciile de mamifere din Retezat necesită o protecție strictă. După ce în 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din Alpii Austrieci în căldarea lacului Gemenele, în prezent, aceste rozătoare pot fi observate în văile și căldările glaciare de sub Șaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga. 

Peste 40 de traseele montane marcate (cu plecare de la Râușor, Baleia, lacul Bucura, Câmpușel, Câmpu lui Neag, Cârnic-Pietrele, Gura Apei, Stâna de Râu, Gura Apei/Lăpușnicu Mare, Gura Zlata) dau posibilitatea pasionaților de drumeții să aleagă de la cele cu dificultate ușoară până la cele mai dificile. 

Pentru practicarea sporturilor de iarnă, Râușor este cunoscută ca unica pârtie din masivul Retezat. Complexul Alpin Râușor este situat la altitudinea de 1.250 m pe versanții nordici ai masivului. 

Retezatul este și izvorul mai multor legende și povești despre flăcăi viteji și domnițe, haiduci și zmei înaripați.

O legendă geografică spune că în Țara Hațegului își făcuseră sălaș niște uriași, care și-au împărțit teritoriul între cei doi urmași: feciorul s-a urcat pe muntele care avea să se numească Retezat, iar fata pe vârful Rusca. Fetei i s-a părut că partea de țară a fratelui este mai mare și mai frumoasă și, de ciudă, a luat un fier de plug și l-a aruncat spre fratele său, care era pe celălalt vârf. ”Fierul nu l-a nimerit pe flăcău, dar a retezat vârful muntelui, care de atunci a rămas ‘Retezat”’, evocă legenda muntelui Retezat.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *