Paul Stănescu, audiat la DNA. Fostul vicepremier: Nu are legătură cu niciun coleg de partid

Politic

Paul Stănescu şi-a început săptămâna la DNA. Fostul vicepremier a stat doar 10 minute în clădire. Stănescu a declarat ulterior că s-a întâlnit cu procurorii în calitate de martor, într-un dosar mai vechi, din vremea în care era preşedintele Consiliului Judeţean Olt.

„Eu am fost citat ca martor. Am fost citat, cred că marți, am primit invitația prin telefon, am căzut de comun acord, am stabilit ziua și ora și apoi m-am prezentat. Nu are legătură cu niciun coleg de partid. De la Olt, din perioada în care eu eram președinte la Consiliul Județean. Am fost citat ca martor, am pe telefon, dacă vreți vă arăt. Am dat declarație 10 minute, un sfert de oră, am băut cafeaua și am plecat. Pot să spun că general, nu punctual, penru că e complicat ca martor să îți pună întrebări punctuale„, a declarat Paul Stănescu, luni, la Palatul Parlamentului.

Fostul vicepremier a precizat că dosarul vizează un proiect pe fonduri europene al Consiliului Județean Olt, din perioada 2011-2012.

„Probabil că există un denunț ceva, într-un proiect, proiect vechi. Proiectul cred că e din 2011-2012 la Consiliul Județean. Chiar cu bani europeni, de la fonduri europene. Nu știu din dosar. Pe mine m-au chemat în calitate de martor, am dat o declarație, am semnat-o și am plecat. Era vorba de funcție, probabil de aceea am fost chemat ca martor. Nu, eu nu am semnat nimic. Cred că DNA trebuie să își facă datoria și fiecare să cădem de comun acord, să mergem acolo și să spunem ce avem de spus. Să nu facem speculații. Nu are legătură cu niciun Guvern. Asta cred (că s-a pornit de la un denunț dosarul – n.r.). Asta cred că de la un denunț. Nu am nicio problemă. Chiar nicio problemă”, a completat Paul Stănescu.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.