Ponta: Nu cred că Orban e capabil să fie un bun prim-ministru şi nu îl votez; noul Guvern o să treacă cu voturile PSD

Politic

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat joi că nu crede că Ludovic Orban este capabil să fie un bun prim-ministru şi nu îl va vota, ”indiferent de presiunile, ameninţările şi jignirile primite”, dar este convins că Guvernul condus de acesta va trece în Parlament şi cu ”voturile celor de la PSD”.

”Ca şi în noiembrie 2015 (Guvernul Cioloş), Guvernul Orban o să treacă cu voturile celor de la PSD – toţi cei care susţin PNL, cei care detestă social-democraţia şi alegătorii de stânga vor fi fericiţi / zgomotul celor care strigă cu toată puterea să se ridice de pe scaune Dăncilă şi gaşca ei (foarte bine) ca să se aşeze imediat pe acele scaune Orban & Co (foarte rău) acoperă tot – oamenii obişnuiţi nu contează! (…) Nu cred că Ludovic Orban este capabil să fie un bun prim-ministru şi nu îl voi vota (indiferent de presiunile, ameninţările şi jignirile primite) / nu cred că un Guvern PNL având o colaborare dubioasă şi instabilă cu domnii Barna, Băsescu, Hunor, Tăriceanu, Borza samd – va scoate ţara din criză!”, a scris Ponta pe Facebook.

El a amintit de momentul instalării Guvernului Cioloş.

”Am plecat în noiembrie 2015 de la Palatul Victoria sperând sincer ca în locul meu să vină un premier şi un Guvern mai bun – când am văzut Guvernul ‘Cioloş’ am fost dezamăgit şi nu l-am votat (chiar dacă Dragnea a cerut parlamentarilor PSD să voteze) / şi cred că am avut dreptate! Ne întoarcem azi la situaţia din 2015: am votat moţiunea contra Guvernului Dăncilă pentru că era nevoie absolută de o schimbare (din cu totul alte motive decât în 2015 – dar era nevoie) / ca şi în 2015 propunerea făcută de Klaus Iohannis nu răspunde aşteptărilor oamenilor – ci doar dorinţei şi aşteptărilor sale!”, a spus Ponta.

Acesta a dat asigurări că nu va vota Guvernul Orban.

”Nu voi vota Guvernul Orban – puteţi să îmi faceţi un nou dosar penal ca în 2015, puteţi să daţi drumul la robinetul de minciuni şi ameninţări online (…). Urez succes noului Guvern Orban (Barna, Băsescu, Hunor, Tăriceanu, Borza) susţinut pe sub masă de Viorica Dăncilă / eu nu cred însă că va fi eficient şi nu voi gira această construcţie!”, a arătat Victor Ponta. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.