Avocatul Poporului (AP) a formulat excepţie de neconstituţionalitate referitor la prevederi din două OUG privind regimul stării de urgenţă, menţionând că exigenţele statului de drept impun ca garanţiile juridice ale drepturilor prevăzute de Constituţie în beneficiul cetăţenilor să fie utilizate potrivit scopului pentru care au fost instituite.
„Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 9, art. 14 lit. c indice 1) – f) şi art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare şi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, în ansamblul său”, potrivit unui comunicat al AP, transmis, vineri, AGERPRES.
Prevederile art. 14 lit. c indice 1) – f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituţionale, întrucât permit Preşedintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenţia legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice şi prin restrângerea efectivă a exerciţiului drepturilor omului, menţionează AP.
În esenţă, Avocatul Poporului consideră că, dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Preşedintele poate legifera în perioada stării de urgenţă sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, aşa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorităţi executive, Guvernul.
Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate şi claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, şi anume persoana care ar încălca prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, de a-şi stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenţionale.
AP consideră că OUG nr. 34/2020 încalcă prevederile art. 115, alin 6 din Constituţie.
„Prin dispoziţiile art. I pct. 1 şi pct. 5 (…) este nesocotit şi art. 115 alin 6 din Constituţie, prin încălcarea cerinţei constituţionale care condiţionează delegarea legislativă de respectarea interdicţiei privind afectarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale, precum şi de interdicţia adoptării unor măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Textele criticate afectează art. 44, art. 41 şi art. 31 din Constituţie referitoare la dreptul de proprietate privată, la muncă şi protecţia socială a muncii şi la informaţie şi vizează măsuri de trecere a bunurilor confiscate în proprietate publică”, se arată în excepţia de neconstituţionalitate. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.