226 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus

Un număr de 226 noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se astfel la un total de 15.588 îmbolnăviri, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele infectate, 7.245 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 255 pacienţi. Potrivit sursei […]

Continue Reading

Fermierii pot depune cereri, începând de luni, pentru obținerea unei finanțări de 70% din valoarea primei de asigurare

Fermierii pot depune, începând de luni, cereri de finanţare pentru obţinerea unui sprijin financiar de 70% din valoarea primei de asigurare plătită în sectorul vegetal, potrivit Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR […]

Continue Reading

Comunicat de presă privind revenirea în țară a 85 de cetățeni români aflați pe teritoriul Regatului Arabiei Saudite

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul nopții trecute a fost facilitată revenirea în țară a 85 de […]

Continue Reading

Bonificații pentru impozite și contribuții plătite de un milion de români

Un milion de români care obțin venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, chirii, câștiguri de capital și alte forme de venituri vor primi bonificații de până la 10% dacă vor achita impozitele sau contribuțiile până la data de 30 iunie, noul termen de depunere a declarației unice. Guvernul a aprobat propunerea Ministerului […]

Continue Reading

Comunicat de presă privind revenirea în țară a 30 de cetățeni români care se aflau cu titlu temporar în străinătate

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul dimineții de astăzi a fost facilitată revenirea în țară a 20 […]

Continue Reading

Buletin de presa 7 mai 2020

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.266 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 191 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă […]

Continue Reading

Convocare a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret

Ministerul Tineretului și Sportului va organiza miercuri 20 mai, ora 13:00, o întrunire a Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret (CCPT), cu următoarea ordine de zi: Informare din partea MTS cu privire la demersurile întreprinse în privire la subiectele abordate în cadrul întâlnirii anterioare a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret; Contextul actual al Legii 146/2002 […]

Continue Reading

Avocatul Poporului cere includerea COVID-19 în bolile infectocontagioase din categoria A, ca incapacitatea temporară de muncă să fie plătită 100%

Avocatul Poporului (AP) solicită includerea COVID-19 în grupa bolilor infectocontagioase din categoria A, astfel încât incapacitatea temporară de muncă să fie plătită în proporţie de 100%, potrivit unui comunicat al AP transmis, joi, AGERPRES. „Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerului Sănătăţii să dispună măsuri urgente pentru […]

Continue Reading

Buletin de presa 6 mai 2020

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.265 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 191 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă […]

Continue Reading