Curtea Constituţională susţine că, în cazul dosarelor soluţionate de completurile nespecializate de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înainte de 23 ianuarie 2019, sancţiunea este nulitatea absolută.
CCR a dat publicităţii joi motivarea deciziei din 3 iulie prin care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, generat de neconstituirea de către Instanţa supremă a completurilor specializate pentru judecarea infracţiunilor de corupţie.
În urma acestei decizii, toate dosarele soluţionate de completurile de 3 judecători de la Instanţa supremă, înainte de 23 ianuarie 2019, care nu au o decizie definitivă sau au o sentinţă definitivă dar sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare, vor fi rejudecate.
„În ceea ce priveşte sancţiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută (a se vedea deciziile nr. 328 din 20 ianuarie 2004, nr. 1052 din 24 februarie 2004, nr. 1436 din 12 martie 2004, nr. 3395 din 18 iunie 2004, nr. 401 din 19 ianuarie 2005 şi nr. 32 din 5 ianuarie 2005, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală). Prin urmare, şi viceversa, respectiv judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia specializat, atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel pronunţate”, spune CCR.
CCR invocă art. 354 alin. (1) din Codul de procedură penală, care prevede că „instanţa judecă în complet de judecată a cărui compunere este cea prevăzută de lege”.
„Or, în ipoteza dată, compunerea, respectiv alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet, trebuie raportată la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, atât din perspectiva existenţei unui corp de judecători specializaţi în materia infracţiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, cât şi din cea a obligaţiei legale de a organiza completuri specializate. Sancţiunea nerespectării acestei norme juridice este nulitatea absolută, art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală stabilind expressis verbis că ‘determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată'”, se arată în motivarea CCR.
Curtea Constituţională reţine că, în perioada 21 aprilie 2003 – 22 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a nesocotit prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) şi, implicit, ale art. 1 alin. (4), „iar modul atipic de poziţionare a Instanţei supreme faţă de Parlament denotă o nesocotire atât a obligaţiei de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie, cât şi a exigenţelor statului de drept, reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituţie, mai exact a loialităţii constituţionale – element intrinsec al acestuia – de care instanţa supremă trebuie să dea dovadă”.
„În concluzie, Curtea constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, adoptată de Parlament, ceea ce denotă o opoziţie/ contracarare a politicii legislative. Rezultă că, în aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a arogat o competenţă ce transcende interpretării şi aplicării legii, în sensul art. 126 alin. (1) din Constituţie, din moment ce a interferat şi, pe cale de consecinţă, a adus atingere rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut de art. 61 alin. (1) din Constituţie coroborat, raportat la specificul cauzei, cu art. 126 alin. (2) şi (4) din Constituţie”, afirmă CCR.
Curtea Constituţională explică în motivare care sunt efectele deciziei sale privind completurile nespecializate de la Instanţa supremă.
„Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale generate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie (a se vedea decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 198), efectele deciziilor pronunţate vizează, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, situaţii juridice nedefinitiv consolidate. În cadrul acestei noţiuni autonome se includ cauzele aflate în curs de judecată, cele care, deşi au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă, pot fi contestate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, precum şi cauzele viitoare. Având în vedere obligaţia constituţională a Curţii Constituţionale de indicare a conduitei de urmat de către autorităţile publice implicate în conflict, revine acesteia competenţa de a particulariza, în funcţie de specificul fiecărei cauze în parte, situaţiile juridice nedefinitiv consolidate cărora li se aplică decizia astfel pronunţată”, afirmă CCR.
Curtea Constituţională identifică două categorii de dosare ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica decizia sa.
„Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.161/2003”, susţine CCR.
A doua categorie este cea a dosarelor care urmează să fie înregistrate pe rolul completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.
