România va participa, în luna august, ca invitat de onoare, la Târgul de Carte de la Beijing, cu o delegaţie de aproximativ 40 de scriitori şi editori, a anunţat vineri preşedintele interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloş.
Potrivit acestuia, relaţiile culturale dintre România şi China sunt ”cele mai trainice”, ”mai trainice decât cele politice”.
”România este o ţară care se bucură de o imagine foarte bună în China. Dacă în Europa, mai ales în ultimii 30 de ani, suntem priviţi prin prisma unor stereotipuri, în China imaginea României este foarte bună. Într-o ţară extrem de îndepărtată, fără nicio proximitate lingvistică, sunt foarte mulţi şi foarte buni vorbitori de limba română. Orice chinez cred că ştie numele unui scriitor român, al unui compozitor român, al unei melodii româneşti, al unei cărţi, al unui sportiv român, cu alte cuvinte chinezii văd România prin prisma culturii. Pe acest fond foarte bun de relaţii culturale se aşază şi cooperarea pe care o celebrăm astăzi. Institutul Cultural Român, prin filiala de la Beijing, desfăşoară o activitate susţinută pentru cultivarea relaţiilor dintre România şi China. În plan cultural, anul trecut, ICR Beijing a făcut în jur de 50 de evenimente culturale majore care au implicat instituţii partenere din China la cel mai înalt nivel. Anul acesta este special, pentru că este o oportunitate de a întări aceste colaborări prin participarea României ca ţară invitată la Târgul de Carte de la Beijing”, a spus Taloş, în cadrul unei întâlniri de lucru româno-chineze, la sediul ICR.
El a menţionat că în plan internaţional acesta este cel mai important proiect pe care ICR îl desfăşoară în acest an.
„Vom participa la Beijing cu o delegaţie consistentă, de circa 40 de scriitori şi editori, şi suntem siguri că în cele cinci zile ale târgului noi conexiuni culturale vor fi realizate. Unul dintre cele mai importante evenimente făcute de ICR anul trecut şi anul acesta este Expoziţia itinerantă ‘Corneliu Baba’ din China”, a precizat Taloş.
Târgul de Carte de la Beijing va fi organizat în perioada 21 – 25 august.
În cadrul întâlnirii de lucru de vineri de la ICR a fost semnat şi un acord de cooperare între edituri din România şi China.