CExN al PSD a aprobat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare

Politic

Comitetul Executiv Naţional al PSD a aprobat, marţi, propunerea preşedintelui interimar, Marcel Ciolacu, de a fi convocată o sesiune parlamentară extraordinară, cel mai probabil în ultima săptămână a lunii ianuarie, în care să se discute eliminarea pensiilor speciale, potrivit unor surse social-democrate.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, pe ordinea de zi urmând să se afle eliminarea pensiilor speciale.

„Deoarece a ieşit informaţia în spaţiul public că nu pot fi dublate alocaţiile pentru copii din cauza impactului bugetar pe pensiile speciale, am să solicit colegilor mei o sesiune extraordinară, iar pe ordinea de zi să fie eliminarea pensiilor speciale”, a spus Ciolacu, la Palatul Parlamentului, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Potrivit unor surse social-democrate, sesiunea parlamentară extraordinară ar putea fi convocată în ultima săptămână a lunii ianuarie. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.