În multe sate din țară, apa din fântâni nu mai este bună de băut și chiar pune în pericol viețile oamenilor. De vină sunt pesticidele și îngrășămintele folosite „după ureche”, dar și depozitarea la întâmplare a gunoaielor de grajd. Soluții pentru o apă curată există însă, inclusiv la noi. Cercetătorii americani, veniți pentru prima oară în România, au reușit să regenereze apa și să îi redea puritatea din natură.
Odaia Manolache este doar unul dintre satele gălățene în care oamenii se tem să bea apa de la fântână. De vină sunt mai ales nitrații proveniți din activitățile agricole și industriale.
Ministerul Apelor a început anul acesta o campanie de informare, pentru a-i îndemna pe fermieri să folosească pesticide și îngrășăminte în cantitățile recomandate și potrivite. Dar problema poluării pânzei freatice are și alte cauze.
Daniel Diaconu, profesor de hidrologie, Facultatea de Georgrafie, Universitatea din București: „Expansiunea puternică a locuințelor în zonele emergente marilor orașe a condus la poluări ale apelor subterane prin apele uzate menajere. Lipsa rețelei de canalizare a condus la utilizarea unor fose care se descarcă mai repede sau mai târziu în aceste ape subterane”.
Fierberea și filtrarea rămân soluțiile cele mai la îndemână în localitățile fără stații de epurare.
După 23 de ani de studii, un grup de cercetători americani a brevetat o tehnologie care, după filtrare, îmbogățește apa cu hidrogen și o regenerează la nivel molecular.
Sistemul a apărut deja pe piață.
Vatche Keuftedjian: „Ce activitează apa este hidrogenul, vibraţia. Când slăbeşte, avem probleme, avem bacterii, avem alge”.
Pentru moment, specialiștii Direcției de Sănătate Publică recomandă curățarea și dezinfectarea fântânilor cu apă pentru băut, în fiecare an. O altă măsură este depozitarea gunoiului de grajd doar în spații special amenajate, pentru a evita contaminarea apelor subterane.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.