Libra Internet Bank pregăteşte prima lansare de obligaţiuni din istoria băncii, în valoare de 10 milioane de euro

Economic

Libra Internet Bank va desfăşura, prin intermediul Tradeville, un plasament privat de obligaţiuni în valoare de 10 milioane euro, cu posibilitatea majorării sumei, ulterior emisiunii fiind preconizată şi listarea obligaţiunilor la bursă.

Conform unui comunicat al băncii, obligaţiunile vor fi subordonate şi vor avea o scadenţă de 10 ani.

„În privinţa cuponului, acesta va fi cuprins în intervalul 4,5 – 5%, urmând ca valoarea finală să fie stabilită în funcţie de interesul manifestat de investitori, prin metoda licitaţiei la Bursa de Valori Bucureşti şi prin decizia băncii. Sumele de bani atrase sunt menite să susţină ritmul de creştere al băncii de 30% medie anuală în ultimii 5 ani”, a declarat Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank.

Această lansare de obligaţiuni survine în contextul în care, în 2019, banca a reconfirmat trendul ascendent din ultimii ani, prin atingerea unor praguri istorice, respectiv peste 100 de milioane de lei profit net, active de peste 6 miliarde de lei, surse atrase de peste 5 miliarde de lei şi credite de peste 4 miliarde de lei.

Plasamentul este programat să se finalizeze până la 31 martie 2020, ulterior emisiunii fiind preconizată şi listarea obligaţiunilor la bursă.

Libra Internet Bank, membră a grupului american de investiţii New Century Holdings (din 2003), este una dintre cele mai dinamice bănci din România. Cu o reţea de 55 de sucursale, banca este specializată în domenii precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ul sau segmentul IMM-urilor şi acordă o atenţie deosebită tehnologiei moderne şi parteneriatelor cu fintech-urile. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.