Ministrul Muncii: Procedura de acces la fondurile pentru şomajul tehnic a fost simplificată; angajatorii nu avansează de la ei plăţile

Social

Procedura de acces la fondurile puse la dispoziţie de stat pentru plata şomajului tehnic a fost simplificată, iar plata se va realiza în maximum 15 zile de la depunerea documentelor la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, a anunţat vineri ministrul Muncii, Violeta

„Am simplificat procedura prin care companiile pot avea acces la resursele guvernamentale care să le permită să acorde angajaţilor fondurile pentru şomaj tehnic. Am decis să propun echipei guvernamentale completarea Ordonanţei 30/2020, primul act normativ care se referea la şomajul tehnic, urmare a semnalelor pe care le-am primit din partea sindicatelor, patronatelor, companiilor. Au fost mii de mesaje care au ajuns la Guvern, la Ministerul Muncii, la cabinetul premierului prin care oamenii ne-au făcut sugestii din practică legate de procedura privind accesul la resursele guvernamentale pentru şomajul tehnic. Pentru solicitările adresate de companiile a căror activitatea a fost încheiată ca urmare a deciziilor autorităţilor, respectiv pentru companiile a căror activitate este afectată de această epidemie total sau parţial, pe baza unei cereri însoţite de o declaraţie simplă, la care se ataşează lista angajaţilor pentru care deja s-a dispus măsura întreruperii temporare a activităţii, în sensul de intrare în şomaj tehnic, se pot depune documentele la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă astfel încât să poată beneficia de fondurile alocate de Guvern pentru aceste costuri. Procedura a fost simplificată şi în sensul reducerii termenului până la care se efectuează plăţile, respectiv de îndată ce actele sunt depuse la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, în maximum 15 zile spre deosebire de prevederea iniţială care se referea la 30 de zile agenţiile vor efectua plăţile pentru angajator”, a arătat ministrul Muncii, într-o conferinţă susţinută la Guvern.

Ea a subliniat că primul pas pe care trebuie să îl facă fiecare angajator este să îşi pregătească documentele astfel ca, la începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 – 31 martie, să aibă documentele gata, să le prezinte la agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în vederea efectuării plăţilor.

Totodată, Violeta Alexandru a explicat că angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomaj tehnic.

„Fac precizarea că angajatorii nu trebuie să avanseze de la ei plăţile pentru şomaj tehnic. Tocmai aceasta este facilitatea pe care a pus-o la dispoziţie Guvernul: plăţile se vor face direct de către AJOFM, astfel încât la începutul lunii aprilie angajatorii să dispună de fonduri pentru acoperirea costurilor de şomaj tehnic. La fel se va întâmpla şi la începutul lunii mai, pentru perioada aferentă lunii aprilie, anume 1-16 aprilie, aşa cum sunt reglementate cele două perioade, cea din martie şi din aprilie de decretul domnului preşedinte. (…) Nu trebuie să plătească nimeni din propriile resurse, urmând să le deconteze de la ANOFM, dacă este angajator cu contracte individuale de muncă, respectiv de la ANPIS, dacă lucrează cu alte forme contractuale. Nu trebuie să plătească (angajatorii, n.r.) de la dânşii, urmând să primească fondurile înapoi. Procedura este că depun aceste documente la începutul lunii aprilie pentru perioada din luna martie acoperită de decret, şi vor primi în cel mai scurt timp banii. Aş vrea să lămuresc acest aspect: nu este vorba de decontarea banilor, ci fiecare angajator se prezintă cu această situaţie, respectiv fiecare PFA sau persoană care lucrează în altă formă contractuală, urmând să primească banii în cel mai scurt timp”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a subliniat că declaraţiile depuse de angajatori nu vor fi verificate momentan de autorităţi.

„Aceste reglementări au plecat de la următoarea premisă: avem totală încredere în români. Faptul că am simplificat procedurile înseamnă că avem încredere în angajatori, respectiv în Persoanele Fizice Autorizate, în persoanele care desfăşoară activităţi pe alte forme de muncă legale, că ceea ce ne vor declara dânşii corespunde cu realitatea. Declaraţia pe proprie răspundere vă arată că Guvernul pleacă de la premisa de încredere faţă de toţi cei care vor solicita fonduri guvernamentale. (…) Nu vom face verificări în această perioadă. De aceea insist pe componenta de încredere pe care o avem în români. Eventuale verificări se vor face ulterior, pe baza unui eşantion pe care îl avem în vedere, dar după ce depăşim această perioadă critică. Avem încredere că informaţiile pe care ni le daţi sunt informaţii corecte, care reflectă realitatea. (…) Reiau apelul la toţi angajatorii, toate persoanele care doresc să beneficieze de această resursă pe care statul o pune la dispoziţie în acest moment: pregătiţi documentele, astfel încât la începutul lunii aprilie să poată fi depuse la cele două instituţii-cheie şi să primiţi fondurile în cel mai scurt timp”, a declarat Violeta Alexandru.

Şeful de la Muncă a menţionat că prevederile şomajului tehnic se aplică şi pentru PFA, ONG-uri, cluburi sportive şi alte categorii.

„Pentru alte categorii, pentru alţi angajatori, pentru tot ce înseamnă angajator din mediul neguvernamental, prevederile privind şomajul tehnic se aplică în totalitate, astfel încât încurajăm deopotrivă agenţii economici, ONG-urile, să-şi pregătească documentele şi să le depună la AJOFM-uri. Echipele AJOFM sunt în acest moment în prima linie, primesc întrebările dumneavoastră, respectiv sunt deja organizate să proceseze informaţiile în cel mai scurt timp de la depunerea documentelor. Pentru alţi profesionişti, pentru persoane fizice, pentru PFA, procedura pe care Guvernul a stabilit-o şi a detaliat-o prin actul normativ adoptat aseară prevede ca pe baza aceleiaşi proceduri, şi anume o declaraţie pe proprie răspundere să se depună solicitări la Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, urmând ca pe măsură ce aceste documente se primesc să se efectueze plăţile, în cuantum de 75% din salariul mediu brut pe ţară pentru fiecare solicitare adresată. Toate aceste solicitări se pot depune online. Am inclus prevederi detaliate cu privire la plata sportivilor, şi pentru această categorie Guvernul a venit cu măsuri clare. Fiecare club sportiv care are în acest moment dificultăţi în plata sportivilor angajaţi pe bază de contracte individuale de muncă se va prezenta la sediul AJOFM, iar dacă sportivii sunt încadraţi prin contracte de activitate sportivă, clubul se va adresa AJPIS pe baza unei solicitări la care ataşează un tabel cu câteva informaţii despre sportivii pe care doreşte să îi plătească prin fondurile puse la dispoziţie de către Guvern”, a afirmat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că părinţii care au copii care mergeau la creşă vor beneficia de avantajele pe care le au prin noua lege părinţii cu copii de vârstă şcolară.

„Am inclus prevederi clare privind posibilitatea ca mămica aflată în concediu de creştere a copilului să-şi continue acest concediu pe perioada reglementată de decret, după cum am asigurat fondurile pentru acoperirea stimulentului de inserţie pentru acele mămici care doresc să revină în activitate mai devreme. Pentru că creşele din punct de vedere juridic nu sunt unităţi de învăţământ, ele nefiind beneficiare ale prevederii de închidere a unităţilor de învăţământ pe perioada aferentă decretului, prin ordonanţa de urgenţă de aseară am solicitat Guvernului să includem şi creşele între acele unităţi cu privire la care se suspendă activitatea, astfel încât părinţii cu copii la creşă să poată beneficia de cadrul legal astăzi în vigoare care le permite ca unul dintre ei să rămână acasă să îşi îngrijească copilul beneficiind de o indemizaţie pentru a putea să rămână la domiciliu”, a explicat ministrul Muncii.

Pe de altă parte, Violeta Alexandru a mai menţionat că verificările pentru plata prestaţiilor sociale se va realiza online.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.