Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, se declară surprinsă şi îngrijorată de faptul că la Leipzig (Germania) poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă sunt cazaţi cetăţeni români.
„Am aflat cu surprindere şi îngrijorare că în Germania, la Leipzig, Poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă au cazaţi cetăţeni români. Este inacceptabil ca românii din Germania sau cei care călătoresc în Germania să fie supuşi unei asemenea forme de discriminare care ne pune pe toţi, ca popor, într-o lumină nefavorabilă şi nedreaptă. În Germania trăiesc peste 850.000 de români şi persoane de origine română, reprezentând a cincea minoritate din această ţară. Românii sunt bine integraţi şi fac cinste României, aducând, în acelaşi timp, plus valoare ţării-gazdă”, a precizat ministrul, conform unui comunicat transmis AGERPRES.
Ea a subliniat că românii sunt cetăţeni europeni şi au drepturi egale cu cele ale cetăţenilor din statele de reşedinţă sau din statele unde călătoresc sau studiază.
„Urmărim îndeaproape această situaţie îngrijorătoare, menţinând legătura cu MAE şi cu misiunea diplomatică a României la Berlin, unde domnul ambasador face deja demersuri pe lângă autorităţile din Leipzig. Situaţia este cunoscută şi de către doamna premier Viorica Dăncilă, care a cerut toate datele legate de acest caz, precum şi informări legate de evoluţiile ulterioare. Românii sunt cetăţeni europeni şi au drepturi egale cu cele ale cetăţenilor din statele de reşedinţă sau din statele unde călătoresc sau studiază. Orice formă de discriminare este contrară valorilor europene la care toate ţările membre ale Uniunii Europene au aderat”, a menţionat aceeaşi sursă.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.