Societatea Ornitologică Română dă startul unei noi ediţii a concursului „Pasărea Anului în România”. Timp de o lună, românii pot vota pentru una dintre cele cinci specii pe care SOR le-a propus ca specie reprezentativă pentru ţara noastră în anul următor.
„Am ales cinci specii care pot beneficia de ajutorul nostru, cinci specii charismatice, cunoscute şi de cei mai puţin iniţiaţi în birdwatching. Din păcate, unele dintre ele chiar au nevoie urgentă de ajutor. Cel mai elocvent exemplu este cel al rândunicii, specie care a intrat în declin şi la noi în ţară din cauza folosirii excesive a insecticidelor. Este o surpriză extrem de neplăcută să aflăm că ne pierdem aceste păsări într-un ritm alert. Cred că anul acesta vom avea un concurs şi mai disputat decât anul trecut, când specia câştigătoare a fost cucuveaua”, a spus responsabilul de comunicare al SOR – Ovidiu Bufnilă.
Rândunica (Hirundo rustica) este prima propunere a SOR. Din mai multe motive, iar primul nu este tocmai un motiv de bucurie. Din 2008 până acum, România a pierdut 20% din populaţia de rândunele. Aceasta este concluzia pe care o desprindem din datele strânse de ornitologi în cadrul proiectului „Monitorizarea Păsărilor Comune”. Uzul excesiv de insecticide în agricultura intensivă a dus la o scădere alarmantă a populaţiei acestei specii – am pierdut una din cinci rândunele. Rândunica îşi face cuibul la streşinile caselor şi ale anexelor de gospodării. Cuibul are forma unui sfert de sferă şi specia este o insectivoră convinsă. În trecut, rândunica era un simbol al prosperităţii fermierilor care creşteau animale – cu cât aveau mai multe cuiburi de rândunică la grajd, cu atât mai bine o duceau vitele. Până la finalul secolului al optsprezecelea, când migraţia a fost acceptată ca explicaţie a dispariţiei unor păsări în timpul iernii, oamenii credeau că rândunica hibernează şi se îngroapă în noroi pe timp de iarnă.
Barza albă (Ciconia ciconia) a fost specia care le-a arătat oamenilor că există migraţie. Până în 1822, europenii nu credeau că păsările migrează, ci aveau teorii una mai fantezistă decât alta. În 1822, germanii au observat că aveau berze cu săgeţi africane în gât (păsările pot trăi uneori deşi sunt rănite) şi au tras concluzia că berzele migrează în Africa. Câteva zeci de ani mai târziu, o barză din România chiar a demonstrat că berzele migrează în emisfera sudică. Barza inelată în 1908 la Hăghig (Covasna) a fost împuşcată în Africa de Sud, iar cu inelul ei s-a tranşat disputa ornitologilor care nu credeau că berzele trec ecuatorul. Ştirea a ajuns atunci în ziarul Times.
Gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) spre deosebire de primele două specii menţionate, nu cuibăreşte în România. Este ce mai mică dintre speciile de gâscă sălbatică din lume, iar România este pentru ea o „ţară caldă”. Gâsca cu gât roşu vine să ierneze în Muntenia şi în Dobrogea, dar cuibăreşte în Siberia. Când îşi face cuibul, caută să fie aproape de cuiburile de bufniţă de zăpadă sau de şoim călător, astfel încât puii ei să nu fie atacaţi de vulpile polare. Când vulpea se apropie de cuibul de gâscă, păsările de pradă o atacă pentru a-şi proteja proprii pui. Pentru protejarea ei, fermierii români încasează annual milioane de euro, ca urmare a unei măsuri de agromediu propuse de SOR.
Pelicanul creţ (Pelecanus crispus) este o specie simbol pentru Delta Dunării. Este cea mai mare dintre speciile de pelican din lume şi atinge o greutate de 10 – 12 kg. La capitolul păsări de apă, doar lebedele mai concurează cu el la greutate. Pelicanii creţi au penajul de culoare alb suriu. În penaj nupţial, pe cap apare un moţ de pene buclate şi moi, care la păsările foarte bătrâne atinge o lungime de 14-16 cm, iar guşa se colorează intens în roşu coral. Se hrăneşte în mod similar cu pelicanul comun. Năpârleşte în iulie-octombrie. Ca să îl recunoaşteţi uşor din zbor, reţineţi că pelicanul creţ nu are culoarea neagră sub aripi, ca ruda sa mai numeroasă, pelicanul comun.
Codalbul (Haliaeetus albicilla) este propunerea care încheie lista. În ciuda denumirii vehiculate foarte des – Vulturul Codalb, pasărea este o acvilă, NU UN VULTUR. În timp ce vulturii se hrănesc cu leşuri, acvilele sunt păsări de pradă. Codalbii sunt vânători foarte abili, se hrănesc în special cu peşte, păsări de apă, mamifere mici şi uneori leşuri. Codalbul vânează printr-un zbor jos deasupra apei, de unde îşi prinde prada, sau poate descrie cercuri largi la 200-300 m înălţime, de unde se uită după pradă.
Mecanismul de votare este simplu – puteţi accesa pagina de Facebook a Societăţii Ornitologice Române, iar în albumul dedicat Păsării Anului 2020 să oferiţi un LIKE speciei preferate. Pasărea care va avea cele mai multe voturi (LIKE-uri) pe data de 30 noiembrie va fi declarată specia anului 2020. Ea se va regăsi pe cardurile de membru SOR în anul viitor, va beneficia de un tratament de vedetă – de la articole pe site-ul organizaţiei la postări de Facebook şi Instagram.
Concursurile de acest gen sunt organizate an de an în fiecare ţară unde birdwatchingul câştigă teren, de la inventatorii aceste activităţi, din Marea Britanie, până la vecinii din Ungaria. De fapt, observarea păsărilor în natură este un hobby tot mai frecvent, iar în SUA, 20% din populaţie declară că sunt birdwatcheri.
Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizaţie independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR, lucrează pentru a proteja păsările sălbatice şi habitatele lor în România de aproape 30 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populaţiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate şi distruse de evoluţiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor şi a habitatelor din România şi, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generaţiile noastre viitoare se vor bucura de acestea.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.