Senatul a adoptat proiectul care permite vânarea cormoranului mare în România

Senatorii au adoptat, luni, proiectul legislativ care prevede vânarea cormoranului mare în România, pentru a se crea un echilibru stabil între populaţiile acestor păsări şi sectorul pescăres, transmite Agerpres. Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, un deputat PMP şi unul de la ALDE, a fost adoptat cu 60 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă” şi are […]

Continue Reading

Compania britanică MetalNRG negociază preluarea unui operator de petrol şi gaze din România

Compania britanică specializată în investiţii în resurse naturale – MetalNRG PLC a anunţat vineri că a intrat în negocieri exclusive cu un partener londonez, căruia nu i-a dezvăluit identitatea, în vederea preluării unei participaţii majoritare la un operator de petrol şi gaze din România, informează un comunicat de presă. MetalNRG şi partenerul său londonez sunt […]

Continue Reading

Lansarea proiectului „România Durabilă”

Secretariatul General al Guvernului, prin Departamentul pentru dezvoltare durabilă și Direcția de strategii guvernamentale, alături de partenerii, Institutul Național de Statistică și Asociația Regională pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, vă invită să participați la conferința de lansare a proiectului „România Durabilă: Dezvoltarea cadrului strategic și instituțional pentru implementarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030” Evenimentul […]

Continue Reading

Adrian Vasilescu: Cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România

Cel mai scump credit din Uniunea Europeană se găseşte în România din cauză că avem un grad de intermediere scăzut, iar profitul se face din marjă, a afirmat, miercuri, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR. „Chiar dacă dobânzile sunt mici, iată că în băncile româneşti sunt mai mulţi bani decât e cererea. Oferta e […]

Continue Reading

O gâscă de zăpadă a ajuns în România. Este vorba despre primul exemplar observat în țara noastră

O gâscă de zăpadă, pasăre specifică Americii de Nord și semnalată în vestul Europei doar ca apariție accidentală, a fost observată pe o insulă de pe Dunăre, în județul Brăila. Potrivit unui comunicat transmis marți de Societatea Ornitologică Română, biologii SOR au realizat prima observație documentată cu fotografii a unui exemplar de gâscă de zăpadă în România […]

Continue Reading

România ajută Albania

În urma dezastrului din Albania, astăzi a fost activat mecanismul de protecție civilă europeană. În cursul acestei dimineți, Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel VELA, l-a înștiințat pe Premierul României, Ludovic ORBAN, și a discutat cu Președintele Klaus IOHANNIS despre situația creată la nivel european. Domnul Președinte Klaus IOHANNIS a solicitat implicarea de urgență a României […]

Continue Reading

Dănescu (ARB): Industria bancară din România se simte mizerabil de peste 10 ani încoace

Industria bancară din România se simte mizerabil de peste 10 ani încoace, pentru că nu este măsurabilă, a declarat, marţi, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, într-o conferinţă de specialitate. „Sistemul bancar se află în ochiul furtunii, adică al economiei, o expresie pe care am folosit-o şi anul trecut. Din 2014 […]

Continue Reading