Conferinţa internaţională ESPERA 2019

Social

Academia Română va găzdui în perioada 10-11 octombrie 2019 cea de a VI-a ediţie a conferinţei internaţionale Economic Scientific Research – Theoretical, Empirical and Practical Approaches (ESPERA 2019). Deschiderea conferinţei va avea loc joi, 10 octombrie, în Aula Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125, Bucureşti), începând cu ora 10.

Conferinţa, organizată anual de Institutul Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu” al Academiei Române, în parteneriat cu Banca Naţională a României, propune ca temă a dezbaterilor prezentei ediţii „Harnessing Tangible and Intangible Assets in the context of European Integration and Globalization. Challenges ahead”.

Manifestarea include o diversitate de intervenţii ştiintifice ale cercetătorilor din institutele şi centrele Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”, la care se alătură, ca în fiecare an, membri ai Academiei Române, specialişti şi cadre universitare din ţară şi din străinătate.

Invitaţii de onoare ai acestei ediţii sunt acad. Jaime Gil Aluja, membru de onoare al Academiei Române, preşedinte al Academiei Regale Spaniole de Ştiinte Economice şi Financiare, prof. dr. Erna Hennicot-Schoepges, fost ministru al Culturii, Educaţiei şi Cercetării din Luxemburg, vicepreşedinte al Institutului Internaţional pentru Diplomaţie Culturală, şi acad. Jean-Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, profesor la Universitatea din Tel Aviv.

Conferinţa internaţională ESPERA 2019 oferă un cadru academic de dezbatere asupra celor mai recente cercetări din domeniul ştiinţelor economice şi al ştiinţelor sociale. Un element de noutate a prezentei ediţii a conferinţei este secţiunea dedicată studenţilor doctoranzi şi cercetătorilor de nivel postdoctoral.

Cele mai valoroase 100 de comunicari ştiinţifice vor fi publicate, după o riguroasă selecţie, în volumul conferinţei, la prestigioasa editură Peter Lang Academic International Publishing Group.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.