PNL a stabilit delegaţia şi mandatul pentru consultările cu preşedintele Iohannis

Politic

Delegaţia PNL care va reprezenta partidul la consultările de vineri de la Palatul Cotroceni va fi formată din Ludovic Orban, Rareş Bogdan, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Robert Sighiartău şi Florin Cîţu, a stabilit Biroul Politic Naţional.

„Delegaţia va fi formată din preşedintele partidului, prim-vicepreşedinţii partidului – Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Iulian Dumitrescu, secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, şi liderul grupului PNL din Senat, Florin Cîţu. Mandatul pe care l-am hotărât în reuniunea Biroului Politic este similar cu cel pe care l-am avut încă din momentul lansării moţiunii de cenzură”, a precizat Orban, la finalul reuniunii.

El a menţionat că PNL susţine organizarea de alegeri anticipate, dacă este posibil realizarea unui pact în acest sens, iar, dacă nu, partidul este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării. Candidat la funcţia de premier este preşedintele partidului, a adăugat Orban.

„PNL susţine realizarea alegerilor anticipate, dacă este posibil un pact pentru alegeri anticipate. În cazul în care nu va exista voinţă politică pentru organizarea alegerilor anticipate, PNL este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării şi să formeze un Guvern, dacă va fi chemat să formeze un Guvern în jurul PNL, cu candidat la funcţia de premier în persoana preşedintelui partidului, subsemnatul Ludovic Orban”, a explicat liderul PNL.

El a susţinut că PNL are disponibilitate la dialog şi colaborare cu orice formaţiune politică alături de care „a construit” moţiunea de cenzură şi care a dus la căderea Guvernului Dăncilă.

„Deschiderea noastră la dialog şi cooperare este cu toate formaţiunile politice cu care am lucrat împreună la oprirea PSD şi la stoparea guvernării dezastruoase. Nu am discutat numai cu cei care au votat, am discutat cu mult mai mulţi. (…) Rămăşitele Guvernului Dăncilă trebuie să plece cât mai repede de la Palatul Victoria şi din sediile ministerelor”, a spus Orban.

Liderul PNL a menţionat că vicepreşedinţii partidului pe domenii, împreună cu preşedinţii comisiilor de specialitate, „au obligaţia ca până luni să prezinte reactualizat programul sectorial, dar şi un diagnostic foarte serios la zi pe fiecare domeniu de activitate”.

PNL îţi doreşte un Executiv cu 15-16 ministere, „având deja construită arhitectura instituţională a unui viitor Guvern”, a amintit Ludovic Orban. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *