Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpatul LA SALA MARIO, cetățean italian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

În dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 310 din 08 aprilie 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate corupției au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de inculpatul LA SALA MARIO, cetățean italian, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.Cauză are ca obiect […]

Continue Reading

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați: Blejnar Sorin,Comanita Viorel si Blejnar Andreea Florentina

BLEJNAR SORIN, la data faptei președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru infracțiunea de luare de mită, COMĂNIȚĂ VIOREL, la data faptei vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) cu rol de conducător al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pentru infracțiunea de luare de mită,FLOREA SORIN, la data faptei comisar general adjunct al Gărzii […]

Continue Reading

Memorandumul semnat cu SUA recomandă o evaluare riguroasă a furnizorilor pentru asigurarea deplină a securităţii implementării tehnologiei 5G

Memorandumul semnat de către ambasadorul României la Washington şi ambasadorul SUA la Bucureşti, la 20 august, la Washington, recomandă „o evaluare riguroasă a furnizorilor pentru asigurarea deplină a securităţii implementării tehnologiei 5G”, potrivit Ministerului Afacerilor Externe. Sursa citată menţionează că memorandumul „reprezintă o expresie a interesului comun al Guvernului României şi Guvernului SUA de a […]

Continue Reading

Opțiunile României pentru Comisia Europeană: Transporturile, Energia și Mediul, pe lista premierului Viorica Dăncilă

Transporturile, energia şi mediul sunt cele 3 portofolii de care România este interesată în noua componenţă a Comisiei Europene, i-a transmis premierul viitoarei şefe a Comisiei, la întâlnirea de la Bruxelles. Viorica Dăncilă spune că felul în care s-a achitat de mandatul din fruntea Consiliului Uniunii Europene îndreptăţeşte România la un post consistent. Viorica Dăncilă, […]

Continue Reading

PSD și ALDE au decis să respingă în Parlament proiectul de lege privind amnistia şi graţierea

Liderii PSD şi ALDE au mai făcut o încercare de a limpezi apele în coaliție. Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu şi alţi membri din conducerea celor două partide au discutat la o vilă de protocol din Capitală. Potrivit comunicatelor transmise de PSD şi ALDE, după încheierea şedinţei coaliţiei, s-a discutat despre funcţiile vacante în guvern […]

Continue Reading

Cheltuielile de peste 45 de milioane de lei, necesare pentru implementarea Sistemului Național de Management privind Dizabilitatea – SNMD, aprobate astăzi de Guvern, 21 august 2019

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o Hotărâre, cheltuielile necesare pentru implementarea Sistemului Național de Management privind Dizabilitatea (SNMD) – o platformă națională centralizată pentru colectarea, stocarea și distribuirea către autoritățile publice centrale și locale, beneficiari individuali și parteneri instituționali a informațiilor referitoare la adulții și copiii încadrați într-un grad de handicap sau cei care sunt la prima evaluare […]

Continue Reading

Natalia Intotero: Am aflat cu îngrijorare că în Leipzig poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă au cazaţi cetăţeni români

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, se declară surprinsă şi îngrijorată de faptul că la Leipzig (Germania) poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă sunt cazaţi cetăţeni români. „Am aflat cu surprindere şi îngrijorare că în Germania, la Leipzig, Poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă au cazaţi cetăţeni români. Este inacceptabil ca românii […]

Continue Reading

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind proiectele de acte normative aprobate sau de care Guvernul a luat act în ședința din 21 august 2019

I. PROIECTE DE LEGI1. PROIECT DE LEGE pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare la Reţeaua europeană de prevenire a criminalității-EUCPN, de către Poliţia Română, precum şi pentru completarea anexei nr.2.2 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte II. ORDONANŢE1. ORDONANŢĂ pentru modificarea art. 1 alin. (1) […]

Continue Reading