Alexandru Cumpănașu, fost candidat la prezidențiale, este acuzat de fraudă cu fonduri europene de DNA Constanța

Politic

Procurorii îl cercetează pe Alexandru Cumpănașu după ce ar fi susținut că are diplomă de studii superioare și, astfel, ar fi fost angajat de SNSPA ca expert într-un proiect cu finanțare europeană. Cumpănașu neagă acuzațiile și spune că este greșeala unității de învățământ.

Procurorii vor să afle dacă Alexandru Cumpănașu, fost candidat la prezidențiale, ar fi mințit că are studii superioare pentru a obține postul de expert în cadrul unui proiect implementat de Ministerul Dezvoltării, în parteneriat cu SNSPA.

DNA Constanța a demarat ancheta după ce conducerea SNSPA l-a reclamat pe Alexandru Cumpănașu că a declarat pe propria răspundere că deține studii superioare, în condițiile în care postul pentru care aplicase necesita astfel de studii.

Alexandru Cumpănașu este unchiul Alexandrei Măceșanu, tânăra dispărută din Caracal, pe care ar fi ucis-o Gheorghe Dincă.

Cumpănașu susține că a fost audiat la DNA la două zile după alegerile prezidențiale, în calitate de suspect, dar ar fi fost chemat să dea explicații și rectorul SNSPA.

Alexandru Cumpănașu susține că va depune o plângere penală pe numele rectorului instituției, Remus Pricopie, pe care îl va da și în judecată pentru că i-a „afectat imaginea”.

Potrivit declarației de avere, Alexandru Cumpănașu a câștigat în 2018, din colaborarea cu instituția de învățământ, un salariu lunar de 5.500 de lei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.