Filmul ‘Maria, Regina României’ a câştigat premiul publicului la Les Films de Cannes a Bucarest

Filmul „Maria, Regina României”, de Alexis Sweet Cahill, a primit premiul publicului duminică, la finalul celei de-a zecea ediţii a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, în cadrul unei gale de închidere desfăşurată la Cinema Pro din Capitală, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES. Premiul i-a fost înmânat producătorului Gabi Antal, care a […]

Continue Reading

Ziua Armatei României

La 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei României. Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România […]

Continue Reading

NASA: Oamenii pot ajunge pe Marte până în 2035

Jim Bridenstine, șeful NASA, a declarat că astronauții americani ar putea ajunge pe Marte până în 2035, dar că totul depinde de cât de repede vor putea fi organizate noile misiuni cu echipaj uman pe Lună, potrivit foxnews.com. „Dacă accelerăm planurile pentru aselenizare, grăbim și proiectele pentru Marte”, a declarat Bridenstine, într-o întrunire organizată în Washington, […]

Continue Reading

DiscoverEU lansează o nouă cerere de candidaturi pentru permisele de călătorie

Ești cetățean al Uniunii Europene și ai 18 ani? DiscoverEU, acțiune inițiată de Parlamentul European, îți oferă șansa de a merge într-o călătorie care îți va permite să experimentezi libertatea de circulație în UE, să descoperi diversitatea Europei, să afli mai multe despre patrimoniul cultural și istoria acesteia și să intri în contact cu oameni de […]

Continue Reading

Forumul National al Studentilor la Stiinte Politice si Relatii Internationale

În perioada 6-9 noiembrie, Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) organizează cea de-a cincea ediţie a Forumului Naţional al Studenţilor la Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (FNSSPRI) cu titlul „Smart State” eveniment ce se va desfăşura, în mod tradiţional deja, sub patronajul Comisiei pentru Afaceri Europene din cadrul Senatului şi a Facultăţii de Ştiinţe […]

Continue Reading

BOOKerini – Târg internațional de carte pentru copii, deschis de joi până duminică, la Biblioteca Naţională a României

Târgul Internaţional de Carte pentru Copii BOOKerini, ajuns la ediţia a doua, va avea loc, de joi până duminică, la Biblioteca Naţională a României. Potrivit unui comunicat de presă, 50 de invitaţi din România şi din afara ţării (Franţa, Ungaria, Grecia şi Suedia) şi peste 20 de edituri vor fi prezente cu cele mai importante […]

Continue Reading

18 Octombrie – Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

În perioada 14 – 20 octombrie 2019, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează o serie de evenimente dedicate marcării ,,Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”. Campania vizează promovarea ,,Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de […]

Continue Reading

Specie nouă în fauna României – un crustaceu de doi milimetri

Specialiștii de la Societatea Ornitologică Română au făcut „cea mai mare mică descoperire” din fauna României – în Lacurile Fălticeni din județul Suceava avem o specie nouă de crustaceu microscopic, una care nici măcar nu are denumire populară. Micro-crustaceele sunt extrem de importante pentru pești, dat fiind faptul că vorbim despre rudele celebrilor „purici de baltă”, mâncare […]

Continue Reading