Valeriu Zgonea, condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a fost condamnat luni de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier judeţean în Buzău într-o importantă funcţie publică. Instanţa a mai dispus menţinerea […]

Continue Reading

Preşedintele Iohannis se întâlneşte la Bruxelles cu preşedintele Consiliului European; discuţiile vizează bugetul UE

Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda acestei reuniuni este dedicată negocierilor privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. Întâlnirea face parte din seria de reuniuni pe care preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le are cu liderii statelor membre ale Uniunii în […]

Continue Reading

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, citită astăzi în Parlament

Moţiunea de cenzură depusă de social democraţi va fi citită astăzi în Parlament. PSD susţine că a reuşit să adune cele 233 de voturi necesare pentru demiterea Guvernului. Premierul Orban se declară pregătit şi le transmite liberalilor că obiectivele PNL rămân neschimbate: câştigarea alegerilor locale şi parlamentare, indiferent că vor fi anticipate sau la termen. […]

Continue Reading

Daniel Dragoş Tănăsoiu – numit şef al Corpului de control al prim-ministrului

Daniel Dragoş Tănăsoiu a fost numit în funcţia de şef al Corpului de control al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Ludovic Orban. Acesta îl va înlocui în această calitate pe Constantin Robu, eliberat din funcţie. Cele două decizii ale premierului au fost publicate luni în Monitorul Oficial. Constantin Robu a fost numit şef al Corpului […]

Continue Reading

CCR: Alegerea lui Teodor Meleşcanu la şefia Senatului – neconstituţională

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, stabilind că este neconstituţională, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR. AGERPRES Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Continue Reading

Orban: Avem ca obiectiv prioritar stimularea cercetării indiferent unde se realizează ea

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că un obiectiv prioritar pentru Guvern este acela de stimulare a cercetării, indiferent unde se realizează, în institute, universităţi, companii private. „Noi avem clar ca obiectiv prioritar un accent pus pe stimularea cercetării, indiferent unde se realizează ea: în institute de cercetare, în universităţi, cercetarea realizată în companii private, […]

Continue Reading

Cîţu, despre majorarea pensiilor în septembrie: Banii sunt în buget

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat luni că banii necesari pentru creşterea pensiilor cu 40% sunt incluşi în bugetul pe anul acesta, ”legislaţia este respectată”, iar o modificare a actului normativ ar fi posibilă numai dacă ar exista riscul ca România să intre în recesiune. „Să presupunem că există riscul ca România să intre […]

Continue Reading