Cercetarea judecătorească a dosarului Colectiv s-a încheiat. Urmează concluziile în cauză

Social

Magistrații Tribunalului București au anunțat, joi seară, că a fost încheiată cercetarea judecătorească în dosarul Colectiv, urmând a fi expuse concluziile în această cauză. Tot joi, a fost audiat și administratorul firmei care a montat artificiile în club.

Joi seară, după ultimele audieri, magistrații Tribunalului București au anunțat că cercetarea judecătorească în dosarul Colectiv s-a încheiat, urmând a fi expuse concluziil în această cauză.

Tot joi, Daniela Niță, patron al firmei de artificii, a fost audiată în calitate de inculpat și a negat informațiile potrivit cărora ar fi încercat să distrugă probe.

,,Mă consider nevinovată. (…) Mă ocupam de achiziții, printre furnizori era și cel din Bulgaria, de unde am comandat produsele folosite la Colectiv. (…) Deși trebuia să merg în acea vineri la Colectiv, nu m-am simțit bine și am decis să mă întâlnesc cu domnul Rugină sâmbătă, sa parafam contractul. Mai lucrasem cu domnul Rugină mai multe evenimente. Am luat decizia să merg la club, după incendiu. Acolo imaginea pe care o am în minte e a unei zone de război”, a spus aceasta.

Potrivit Danielei Niță, toate documentele au fost prezentate autorităților: „Nu am distrus și nu am sustras niciun document care putea constitui probă în cauză”.

„L-am gasit pe Marian Moise (pirotehnist) într-o ambulanta în piața Bucur, care era ars foarte rău. Nu am putut discutat cu acesta”, a mai spus aceasta.

Unul dintre avocați a intrebat-o dacă, în 2005, firma sa a montat artificii și la festivalul Cerbul de Aur, unde a luat foc buretele dintr-o boxă (incendiu stins), Daniela Niță a răspuns afirmativ.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.