Convenţia Românilor de Pretutindeni – Vineri, 24 ianuarie

Divertisment

Vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 10:00, în Sala „Nicolae Iorga” din incinta Palatului Parlamentului, va avea loc Convenţia Românilor de Pretutindeni, un eveniment organizat de către europarlamentarul Eugen Tomac şi deputatul Constantin Codreanu .

Convenţia românilor de pretutindeni va reuni reprezentanţi ai mediului asociativ românesc de peste hotare, jurnalişti, editori şi scriitori români din întreaga lume, reprezentanţi ai mediului academic, ai cultelor româneşti din diaspora şi statele vecine, diplomaţi români, experţi în relaţii internaţionale, oficiali din cadrul Parlamentului României, din Parlamentul European, din Guvernul României, precum şi reprezentanţi din administraţia locală.

După festivitatea de deschidere, lucrările Convenţiei se vor desfăşura în cadrul a patru paneluri tematice, după cum urmează:

1. România de peste hotare, reprezentată în Parlamentul de la Bucureşti – ora 11,00 – 12,30

2. Statutul românilor pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană. Soluţii şi obiective pentru reîntoarcerea românilor în ţară – ora 12,30 – 14,00

3. Educaţie – Identitate – Spiritualitate – ora 15,00 – 16,30

4. R. Moldova între Vest şi Est – ora 16,30 – 18,00

Mai multe detalii despre eveniment puteţi găsi pe site-ul www.romanidepretutindeni.ro.

Menţionăm că fiind zi liberă la nivel naţional, NU se va putea folosi acreditarea standard de la Parlament.

Vă aşteptăm!

Convenţia Românilor de Pretutindeni nu este un eveniment politic. În calitate de organizatori, ne-am propus să creăm cadrul instituţional necesar în care să dezbatem, într-o manieră profesionistă, temele de maximă importanţă pentru o categorie însemnată de cetăţeni români. Ei trebuie reprezentaţi corect în forul legislativ de la Bucureşti, trebuie apăraţi pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană, trebuie susţinuţi pentru a-şi păstra identitatea cultural-lingvistică.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.