Proiectul de modificare a Legii 132/2017 afectează interesele transportatorilor deoarece promovează un sistem de co-plată în care asiguratorul să plătească o parte din despăgubire, iar diferența să fie suportată de persoanele prejudiciate, se menționează într-un comunicat emis, miercuri, de COTAR.
„Propunerile din acest proiect încalcă dispozițiile Constituției României, ale Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, și sunt în contradicție cu dispozițiile Legii Concurenței”, atrag atenția reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), potrivit Mediafax.
Aceștia susțin că dacă proiectul de lege ar fi adoptat în forma propusă de inițiatori, transportatorii vor fi nevoiți să aloce sume importante de bani pentru a acoperi diferențele dintre costurile de reparație/închiriere și despăgubirile subevaluate care vor fi plătite de societățile de asigurări, pe baza propriilor calcule.
„Astfel se va ajunge la un sistem de co-plată în care asiguratorul să plătească o parte din despăgubire, iar diferența să fie suportată de persoanele prejudiciate, ceea ce este contrar principiului repărării integrale a prejudiciului”, consideră reprezentanții transportatorilor.
În opinia acestora, noul proiect de lege „va încuraja service-urile să folosească în procesul de reparație piese fabricate în China și din dezmembrări, fără acordarea garanției legale (12-24 luni), va crește numărul cazurilor de muncă la negru, repararea autovehiculelor în service-uri neautorizate, evaziunea fiscală, reparații neconforme, care afectează în mod grav siguranța circulației pe drumurile publice și pun în pericol viața și integritatea corporală a tuturor participanților la trafic”.
Ca urmare, Confederația Operatorilor și Transportatorilor solicită inițiatorilor să retragă proiectul, iar departamentelor cu rol de avizare să nu dea avize favorabile acestuia, întrucât „încalcă prevederile Constituției României, cât și Legea Concurenței și Normele Europene”.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.