Dragnea despre legea offshore: Dorim să devenim una dintre puţinele ţări independente energetic din lume

Politic

Creditul fiscal se elimină din proiectul legii referitoare la exploatarea gazelor din Marea Neagră, „legea offshore”, iar banii obţinuţi de stat din acest impozit şi din redevenţe vor merge către finanţarea proiectelor mari de infrastructură, implementate în sistem de parteneriat public – privat, a anunţat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea, care a prezentat detaliat varianta finală a acestei legi.

El a anunţat că se doreşte ca România să devină una dintre puţinele ţări independente energetic din lume.

„Noi avem şi acum o diferenţă de cantitate de gaze necesară pentru a ne acoperi necesarul actual al consumului de gaze în România, practic o dependenţă faţă de ruşi. (…) Cu atât mai important este din noua rezervă de gaze naturale din Marea Neagră să se acopere acest necesar, să se acopere din resursele noastre şi să rămână şi un plus pentru a se sprijini economia românească, practic să devenim una dintre puţinele ţări independente energetic din lume. A fost o falsă discuţie în spaţiul public şi miza nu era redevenţa şi nici nu ne-am dus pe această linie, pentru că redevenţa, ne place – nu ne place, este prinsă în acordul petrolier cu aceste companii din 2008. (…) Ce am prins noi în varianta de la Camera Deputaţilor? (…) Creditul fiscal se elimină, deci nu se mai asumă obligaţia de către statul român ca fiscalitatea generală să nu fie modificată sau dacă e modificată să se dea toată la nişte companii care să plătească această diferenţă. În primul rând, era profund discriminatoriu faţă de celelalte companii din România”, a detaliat Liviu Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că în lege se reintroduce un impozit pe veniturile suplimentare: „În ce fel? S-a luat de bază preţul de 45,71 lei pe megawatt/oră, este preţul care a fost luat de bază la calculul din 2013 şi s-a pus un impozit pe diferenţă. Diferenţa de la 45,71 lei până la 85 de lei pe megawatt/oră, care înseamnă 39,29 lei, se impozitează cu 30%. Am făcut calculul doar pentru acest interval. Înseamnă 24,87 miliarde lei. Asta înseamnă 6,25 miliarde de dolari pe care le încasează statul român din acest interval 45,71 – 85 lei. De la 85 în sus, la intervale de câte 15 lei, se adaugă 5 puncte procentuale. (…) Până la 190 de lei s-au făcut aceste intervale. S-a făcut un calcul, prognoză, până la 145 lei, unde se estimează că s-ar putea să ajungă la un moment dat preţul. Făcându-se calculele după aceste date, statul român ar urma să încaseze 13,2 miliarde de dolari. (…) La aceste sume, care reprezintă impozitul pe veniturile suplimentare, se adaugă redevenţa estimată la 230 de milioane de dolari pe an, înmulţit cu 20 de ani, 4,6 miliarde, adică un total de 17,8 miliarde de dolari. S-a luat o estimare pesimistă minimă – care ar fi celelalte venituri generate pentru statul român din activitatea directă şi indirectă pe orizontală, impozit pe profit, impozit pe venit, impozit pe dividende, contribuţii sociale şi alte taxe şi impozite. S-a luat minimul – aproximativ 2 miliarde de dolari. Deci cu această formă a legii, statul român încasează venituri de peste 20 miliarde de dolari”, a spus Dragnea.

Potrivit acestuia, rezerva este mai mare decât cea exploatată acum, „cel puţin dublă”, ceea ce înseamnă că această lege poate să genereze venituri de 40 de miliarde de dolari.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că trebuie găsit care este cel mai bun echilibru între dorinţa legitimă a statului român de a obţine venituri semnificative şi de a avea acces la propria rezervă de gaze pentru economia românească şi între interesul legitim al investitorilor de a avea predictibilitate, de a avea stabilitate în legislaţie şi de a scoate profit.

„Nu puteam să mergem cu o lege prohibitivă, în care să discutăm despre ipotetice venituri luate dintr-o investiţie care nu se face, dar nici nu putem să rămânem în varianta în care statul român nu rămânea decât cu redevenţe”, a adăugat Liviu Dragnea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.