Elaborarea proiectului de hotărâre a AEP privind aprobarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali

Politic

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a elaborat şi a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali.

În conformitate cu prevederile art. 118 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, corpul experţilor electorali reprezintă evidenţa permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă.

De asemenea, potrivit art. 118 alin. (4) din aceeaşi lege, corpul experţilor electorali din străinătate reprezintă evidenţa permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate sau locţiitori ai acestora, înfiinţată, gestionată şi actualizată de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Precizăm că modalitatea de admitere în corpul experţilor electorali este prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora aceasta se face pe baza avizului favorabil acordat de Autoritatea Electorală Permanentă pentru activitatea anterioară ca preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia, precum şi pe bază de examen.

Proiectul de hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente a fost publicat pe site-ul www.roaep.ro la data de 02.09.2019 şi poate fi consultat la secţiunea „Legislaţie electorală – Transparenţă decizională”. 

Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ menţionat pot fi transmise la adresa de e-mail departamentul.legislativ@roaep.ro până la data de 06.09.2019.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.