Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reprezintă interesele a peste 165.000 de angajaţi din sistemul de educaţie, consideră că legea prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei reprezintă o necesitate a sistemului de învăţământ. FSLI nu doreste ca prin acest act normativ să fie afectate drepturile si libertăţile elevilor, asa cum s-a speculat în spaţiul public. Noi nu vrem violenţă în unităţile de învăţământ si considerăm că scoala trebuie să fie un spaţiu sigur pentru toţi participanţii la actul educaţional: în egală măsură cadre didactice si elevi.
Necesitatea acestei legi a venit în urma actelor de violenţă la adresa cadrelor didactice. Vă reamintim că numărul situaţiilor în care angajaţii din sistemul de învăţământ din România au căzut victime ale elevilor sau părinţilor este în crestere. Ultimul caz de acest fel îl reprezintă cel al unui profesor din Liceul tehnologic din Lugoj, care a fost bătut de un elev chiar în curtea scolii, cadrul didactic având nevoie de îngrijiri medicale. Astfel de cazuri nu mai pot fi acceptate sau tratate cu jumătate de măsură. Educaţia nu se poate face într-un spaţiu al terorii, al violenţei si al fărădelegilor. Acesta este singurul motiv pentru care ne dorim ca în scolile din România colegii nostri, dar si elevii să fie protejaţi.
La propunerea federaţiei noastre, în urmă cu peste trei ani a fost depusă o iniţiativă legislativă privind protecţia cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiei specifice funcţiei. Ea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, iar în urmă cu doar câteva zile comisiile de învăţământ si juridică din Senatul României au dat aviz favorabil acestui proiect de lege. Avem speranţa că toţi senatorii sunt constienţi de utilitatea acestei legi, motiv pentru care săptămâna viitoare în Plenul Senatului ar trebui să se dea votul final. Considerăm că cei care vor vota împotriva ei nu doresc altceva decât să continue umilirea cadrelor didactice.
„Proiectul de lege privind protecţia cadrelor didactice nu s-a născut ca un moft si nici nu este o născocire a FSLI. Este o urgenţă în acest moment pentru sistemul de educaţie din România si este un răspuns la un apel general făcut de colegii nostri. Vrem scoli sigure pentru angajaţii din educaţie asa cum vrem siguranţă si securitate si pentru copiii care trec pragul scolilor. Şi elevii si părinţii trebuie să înţeleagă faptul că educaţia nu poate fi făcută cu cadre didactice care sunt bătute de elevi sau părinţi. Ce exemplu putem da copiilor nostri dacă nu le explicăm că violenţa nu poate fi un răspuns la nicio situaţie? Cum putem să îi apărăm în faţa agresorilor, dacă noi, cadrele didactice, ne temem? Ţin să precizez că nu tolerăm nici cazurile în care cadrele didactice au recurs la acte de violenţă la adresa elevilor. Aceste cadre didactice nu au ce căuta în sistem si declar răspicat faptul că FSLI nu ia partea niciunui agresor, indiferent cine este el. Tot ce vrem este siguranţă si respect reciproc în unităţile de învăţământ, iar dacă până acum nu am reusit acest lucru, înseamnă că un cadru legal concret poate să ne ducă pe toţi acolo unde vrem – în unităţi de învăţământ în care nimănui nu-i va fi frică!”, a declarat Simion Hancescu, presedinte FSLI.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.