Guvernul Orban pregăteşte un act de trădare naţională!

Politic

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a anunţat luni, 9 decembrie, că intenţia Guvernului Orban de a declasifica informaţiile strategice secrete despre rezervele minerale, rezervele de gaze şi rezervele petroliere ale României este echivalentă cu subminarea independenţei şi a intereselor naţionale.

„Guvernul Orban pregăteşte un act de trădare naţională! Intenţia guvernului Orban de a declasifica informaţii secrete privind resursele minerale şi cele de petrol şi gaze ale României, este echivalentă unui act de trădare a ţării. Liberalii nici măcar nu mai mimează intenţia de a proteja interesele naţionale ale României. Practic, spionii economici îşi pierd obiectul muncii pentru că Guvernul Orban vrea să pună pe tavă exploatatorilor informaţiile secrete cu privire la bogăţiile României. Argumentul privind nevoia de atragere a investiţiilor este unul mincinos!”, a declarat Răzvan Rotaru.

În momentul în care statul român decide să concesioneze resursele dintr-un anumit perimetru, oferă participanţilor la licitaţie toate informaţiile necesare.

Nu este vorba de investitori şi de nevoia de finanţare! Este vorba despre oferirea unor informaţii secrete, de interes naţional, unor companii străine care nu au întotdeauna interese comune cu România.

„În acelaşi timp, Guvernul Orban reuşeşte incredibila şi nefasta performanţă să crească datoria ţării cu peste 2 miliarde de euro, într-o singură lună. Este cel mai mare ritm de îndatorare publică şi demonstrează nu doar incapacitatea guvernării liberale de a găsi şi promova soluţii care să aducă veniturile necesare bugetului statului, ci şi ipocrizia şi completa lor lipsă de scrupule. Cât timp au fost în Opoziţie liberalii ţipau că guvernul PSD face împrumuturi pentru a plăti pensiile şi salarii, lucru, de altfel, complet neadevărat. Acum nu doar că depăşesc orice record în materie de împovărare financiară, ci o fac şi la costuri din ce în ce mai mari, urmare a deciziilor şi declaraţiilor lipsite complet de responsabilitate”, a completat deputatul social-democrat botoşănean.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.