Lansarea Programului Rabla pentru Electrocasnice 2021

Social

Săptămâna aceasta, Vinerea Verde vine cu o veste bună pentru toți cetățenii:
începând cu 14 mai, se dă startul Programului Național Rabla pentru Electrocasnice.

Este programul prin care oricine dorește să își înlocuiască un aparat electrocasnic
vechi, cu consum mare de energie, cu unul nou, cu consum redus, o poate face cu un
ajutor financiar de la Fondul pentru Mediu.

„Programul are, anul acesta, un buget de 75 de milioane de lei, cel mai mare din
istoria sa. Estimăm că vom avea, în total, peste 200.000 de beneficiari”, a spus
ministrul Barna Tánczos.

Sunt eligibile nouă categorii de produse: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase,
aparate frigorifice, uscătoare de rufe, aparate de aer condiționat, televizoare,
aspiratoare, laptopuri și tablete.

Persoanele care doresc să beneficieze de oricare dintre cele nouă categorii de
echipamente, trebuie să intre în platforma de pe site-ul Administrației Fondului
pentru Mediu ( https://www.afm.ro/ ) și să își genereze contul de utilizator.

Programul are trei etape:

Etapa 1: 21 mai – 04 iunie, pentru mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și
aparatele frigorifice.

Etapa 2: între 04 și 18 iunie, pentru televizoare, laptopuri și tablete.

Etapa 3: 18 iunie – 02 iulie, pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și
aspiratoare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.