Legea privind reglementări pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice în cazul unor manifestări cultural-artistice, promulgată

Social

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede posibilitatea consumului de băuturi alcoolice în locuri publice în cazul unor evenimente organizate în scop de recreere sau manifestări cultural-artistice.

Actul normativ modifică articolul 2 Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Conform legii, „constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: servirea şi consumul băuturilor alcoolice în localuri publice şi în afara acestora pe timpul desfăşurării adunărilor publice, grevelor, manifestărilor sportive, cu excepţia spaţiilor în care sunt organizate evenimente pentru celebrarea Revelionului, zilelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale categoriilor socio-profesionale sau pentru promovarea unor produse alimentare sau nealimentare, precum şi a perimetrelor special amenajate şi delimitate unde se desfăşoară manifestări cultural-artistice cu acces controlat”. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.