Orban despre decizia Volkswagen: Nu există nicio posibilitate de interferenţă a formaţiunilor politice în deciziile companiilor

Politic

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat, luni, întrebat în legătură cu scrisoarea liderului grupului PPE, Manfred Weber, către CE pentru susţinerea deschiderii unei fabrici Volkswagen în Bulgaria, că nu există nicio posibilitate de interferenţă din partea vreunei formaţiuni politice în deciziile economice pe care le iau companiile, subliniind că, dacă există o astfel de informaţie, atunci ea este falsă.

„Decizia pe care o ia orice companie este o decizie pe care o ia conducerea companiei respective şi care este luată nu din raţiuni politice, ci din raţiuni economice, de business, în funcţie de condiţiile care sunt oferite unui investitor într-o ţară sau alta. Nu există nicio posibilitate de interferenţă din partea niciunei formaţiuni politice în deciziile economice pe care le iau companiile”, a afirmat Orban, întrebat în legătură cu informaţiile privind scrisoarea transmisă de grupul PPE.

El a spus că nu are nicio informaţie în acest sens.

„Nu am o astfel de informaţie. Dacă există această informaţie, ea este falsă. Ştiu foarte bine cum funcţionează marile companii la nivel european, cu atât mai mult în Germania. Nu există nicio raţiune politică care să stea la baza unei astfel de decizii”, a precizat premierul desemnat.

Ludovic Orban a subliniat că executivul trebuie să creeze un mediu de afaceri prietenos, stabil şi predictibil.

„Guvernul României trebuie să creeze un mediu de afaceri prietenos, un mediu de afaceri în care să existe predictibilitate, stabilitate, în care să existe o consultare a tuturor investitorilor, pentru a mări şansele de a atrage investiţii. O să vă dau un singur exemplu. Va urma Brexit. Este clar că vor fi relocări ale unor capacităţi de producţie, iar România trebuie să fie pregătită pentru a putea deveni o gazdă pentru astfel de investiţii care să se realizeze în România. Se ştie foarte clar că investitorii au nevoie de un cadru fiscal şi legislativ stabil, au nevoie de o administraţie şi, în general, un guvern cu care să poată fi în parteneriat de susţinerea oricărei investiţii importante în România. Guvernul nostru e capabil să reprezinte o garanţie suficient de importantă pentru orice investitor serios”, a spus Orban.

Luni, premierul demis Viorica Dăncilă a afirmat că grupul Popularilor Europeni, din care fac parte şi europarlamentarii liberali, susţine înfiinţarea unei fabrici Volkswagen în Bulgaria, cu toate că autorităţile de la Bucureşti au oferit condiţii mai avantajoase. În acest sens, a adăugat Dăncilă, liderul grupului PPE, Manfred Weber, a trimis o scrisoare companiei în care arată susţinerea funcţionării unei fabrici Volkswagen în Bulgaria. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.