Vizită a ministrului apărării naționale la Deveselu

Politic

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat marți, 19 noiembrie, la invitația Ambasadei Statelor Unite ale Americii, alături de ambasadori din state membre ale NATO acreditați la București, la o vizită de informare în Baza Militară 99 Deveselu.

Pe timpul vizitei în baza care găzduiește sistemul Aegis Ashore, membrii delegației oficiale au apreciat eforturile făcute de România în operaţionalizarea facilității militare, dar şi sprijinul oferit Statelor Unite ale Americii pentru găzduirea acestei capabilităţii de apărare împotriva rachetelor balistice, care a fost pusă la dispoziţia Alianţei Nord-Atlantice.

Ministrul Ciucă a mulțumit militarilor români și americani care și-au desfășurat activitatea, în cadrul rotațiilor precedente, sau acționează în prezent în această facilitate militară pentru ceea ce au realizat la Deveselu, subliniind importanța proiectului în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.

De asemenea, Nicolae-Ionel Ciucă a reiterat caracterul eminamente defensiv al sistemului găzduit de România, destinat contracarării ameninţărilor balistice provenite din afara zonei euro-atlantice.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.