Călin Popescu Tăriceanu își anunță oficial candidatura la președinție și face previziuni sumbre pentru viitorul coaliției de guvernare.

Politic

Liderul ALDE se declară dezamăgit că PSD nu a dorit să îl susțină și nu exclude ca relațiile cu partenerii de guvernare să se deterioreze în campania electorală. Viorica Dăncilă mizează însă pe responsabilitatea celor de la ALDE și e convinsă că nu vor ieși de la guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu susține că sondajele arată că 59% dintre susținătorii coaliției de guvernare și-ar dori un candidat comun al PSD-ALDE la alegerile prezidențiale, iar 80% îl indică pe el în această postură.

Liderul ALDE spune că decizia PSD de a merge cu Viorica Dăncilă este o dezamăgire.

Tăriceanu nu vede un viitor senin pentru relațiile din coaliție: în campanii spiritele se mai încing și chiar în acest moment sunt voci în ALDE care și-ar dori ieșirea de la guvernare.

Când și-a asumat candidatura pentru Cotroceni, Viorica Dăncilă era însă mult mai optimistă.

Liderii PSD, ALDE și Pro România au avut o prima discuție informală despre susținerea unui candidat comun la alegerile prezidențiale, dar nu a avut nici un rezultat.

Tăriceanu spune că nu va renunța la candidatura, iar fostul premier Mihai Tudose exclude ca Pro România să o susțină pe Viorica Dăncilă, chiar dacă formațiunea nu are deocamdată un candidat propriu pentru Cotroceni.

ACTUALIZARE Declarații Călin Popescu Tăriceanu: „A existat o veche discuție în cadrul coaliției de guvernare, împreună cu PSD-ul, referitor la desemnarea unui candidat comun. Acest candidat comun ar fi trebuit să fie desemnat pe baza unor elemente, unor date obiective, adică rezultatele sondajelor, ale studiilor sociologice. Și trebuie să vă spun că aceste rezultate pe care le avem și noi, și cei de la PSD indică câteva lucruri foarte clar. În primul rând, dintre alegătorii noștri, peste 59% consideră că este utilă o candidatură comună. Peste 80% dintre alegătorii PSD și ALDE consideră că această candidatură comună ar trebui să fie legată de persoana mea. (…)

Din păcate însă, la discuțiile pe care le-am avut cu cei din PSD și cu d-na Dăncilă în calitate de președinte al PSD-ului, am primit același răspuns la aceste argumente, și anume că PSD-ul este un partid prea mare ca să nu aibă propriul candidat. Fără îndoială, PSD-ul este un partid mai mare decât ALDE, dar a nu avea propriul candidat nu cred că înseamnă că partidul este mai mic.

Cred însă că, în acest moment, în PSD bântuie un aer defetist sau un sentiment defetist, și anume își propun mult prea puțin. Maximum pe care par să și-l propună este să aibă un candidat care să ajungă în turul II, dar nu își pun problema de a câștiga alegerile prezidențiale. În ceea ce mă privește și în ceea ce ne privește, noi ne dorim mai mult.

Ne dorim să câștigăm alegerile prezidențiale și i-am spus d-nei Dăncilă că acest lucru, sigur, s-ar putea face realizând o coaliție în trei. Am discutat și cu liderul Pro România, cu Victor Ponta, despre acest subiect la începutul acestei săptămâni și am înțeles că și Victor Ponta și partidul domniei sale ar fi fost de acord să realizăm o coaliție din 3 care să suțină candidatura mea. Din păcate însă, toate aceste variante de lucru nu au putut să fie materializate pentru că PSD-ul (…) își dorește propriul candidat. (…)

Sigur, nu putem decât să luăm act de acest lucru, am avut de multă vreme informații că se pregătește această candidatură, nu au fost făcute publice aceste chestiuni la nivelul PSD-ului, dar am avut aceste informații de multă vreme. Prin urmare, pot să vă spun că, pentru mine și colegii mei, nu a fost o surpriză, dar este o dezamăgire că s-a luat această decizie, care sigur că va induce anumite probleme în cadrul coaliției și i-am spus și d-nei Dăncilă că va urma o competiție electorală în care, sigur, cel puțin în ceea ce mă privește, consecvent cu comportamentul pe care l-am avut până acum în cadrul coaliției, nu voi ataca partenerii de coaliție, nu voi ataca celălalt contracandidat, dar în campanie spiritele se mai înfierbântă, nu e exclus ca la nivel local să avem diverse luări de poziții care să nu fie totdeauna concordante, să apară anumite probleme, deci nu mă aștept ca în urma unei campanii în care în cadrul coaliției avem 2 candidați, lucrurile să meargă mai bine după încheierea campaniei. Riscul este, din contră, ca lucrurile să meargă mai prost și i-am atras atenția asupra acestui lucru și d-nei Dăncilă, rugând-o să analizeze consecințele și din această perspectivă„.

ACTUALIZARE. ALDE s-a întrunit de la ora 13.00 în ședința BPEx al partidului, urmată de reuniunea Delegației Permanente Naționale a formațiunii, miercuri, la Parlament.

Vicepreședinții ALDE, Varujan Vosganian și Andrei Gerea, au criticat alegerea Vioricăi Dăncilă ca prezidențiabil al PSD. Vosganian a spus că este mirat de faptul că Dăncilă vorbește despre responsabilitate, în condițiile în care PSD a încălcat procedura desemnării prezidențiabilului. În opinia deputatului ALDE, Viorica Dăncilă a intrat într-o competiție pentru prezidențiale fără a fi legitimită de vreun sondaj de opinie.

ACTUALIZARE Conducerea ALDE nu s-a resemnat după anunţul făcut ieri de PSD privind desemnarea premierului Viorica Dăncillă în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Astăzi, la sediul ALDE, sunt două şedinţe, în cadrul cărora toţi liderii de filiale, dar şi aleşii locali vor da un vot pentru desemnarea  preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu drept candidatul acestui partid la viitoarele alegeri prezidenţiale. Cei de la ALDE susţin că, în acest moment, liderul lor stă cel mai bine în sondaje, chiar mai bine ca partenerul lor de guvernare Viorica Dăncilă şi că, în momentul de faţă, nu renunţă la ideea unei candidaturi comune, în cadrul căreia să găsească susţinere pentru Călin Popescu Tăriceanu, în primul rând de la Pro România, partid condus de Victor Ponta. Potrivit unor surse, discuţii cu formaţiunea fostului premier vor avea loc săptămâna viitoare.

Există şi voci în interiorul ALDE care susţin că ar fi bine ca partidul să se disocieze uşor de imaginea PSD.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *