Camera a respins propunerea PNL de retrimitere la comisie a proiectului de dublare a alocaţiilor pentru copii

Politic

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, retrimiterea la comisiile de specialitate a proiectului PSD de dublare a alocaţiilor pentru copii, propunerea acestuia fiind respinsă de plen.

S-au înregistrat 124 de voturi ”pentru”, 125 – ”împotrivă” şi 8 abţineri.

„Vă rog să retrimiteţi la comisii plx 124/2019 pentru punctul de vedere al Guvernului. Vrem ca acest proiect să fie într-adevăr pe lege. Acum se încalcă legea că nu există punctul de vedere al Guvernului şi fişa fiscală. Altfel se creează premisele atacării proiectului la CCR”, a spus Florin Roman.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a acuzat PNL că de fapt nu doreşte dublarea alocaţiilor pentru copii.

„Acest proiect prevede dublarea alocaţiilor pentru copii şi este o iniţiativă a grupului PSD, un amendament adoptat în Comisia de muncă, iar colegii de la PNL doresc retrimiterea, ca urmare doresc ca aceste alocaţii să nu se majoreze. Anul acesta PNL a propus dublarea alocaţiilor şi PSD a găsit resurse. Acum propune PSD şi consider că PNL are obligaţia să găsească resurse. Orice alt vot arată că PNL este populist şi când este la putere caută motive pentru a nu majora alocaţiile”, a spus Simonis.

Deputatul UDMR Szabo Odon a arătat că UDMR este pentru dublarea alocaţiilor, însă consideră că trebuie retrimis la comisie pentru a afla punctul de vedere al Guvernului.

„Anul trecut UDMR a susţinut iniţiativa de dublare a alocaţiilor, atunci câţiva colegi au făcut campanie plătind reclame că în comisii cei care nu au votat sunt împotriva copiilor, în plen iniţiativa a trecut cu cei împotriva cărora au făcut campanie. Toată lumea trebuie să fie responsabilă, vom vota retrimiterea la comisie pentru a vedea punctul de vedere al Guvernului, dar apoi vom vota dublarea alocaţiilor”, a precizat deputatul UDMR.

„ALDE nu doreşte să intre în acest joc între PSD şi PNL în care fiecare doreşte să aibă dreptate. Votăm retrimiterea şi solicităm şi retrimiterea proiectului cu reducerea cotei TVA pentru a vedea impactul”, a spus şi deputatul ALDE Varujan Vosganian. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.