Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat acest proiect. S-au înregistrat 253 de voturi pentru, două – împotrivă şi 36 abţineri.
Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene.
La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, termenele privind procesul electoral încep să curgă de la data de 29 iulie. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.