Ministrul desemnat pentru preluarea portofoliului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a primit miercuri aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.
Membrii celor două comisii de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senatul României au avizat noul mandat cu 18 voturi ”pentru”, şase ”împotrivă” şi două abţineri.
Întrebat după audieri dacă se aştepta să primească aviz pozitiv în Comisiile de specialitate, Adrian Oros a declarat că „PNL îşi doreşte ca acest Guvern să cadă încă o dată şi să avem alegeri anticipate”.
„Vrem să clarificăm o dată situaţia politică din România, care nu este prea benefică pentru viaţa politică. Eu îmi doresc să avem alegeri anticipate şi după anticipate să se stabilească o anumită arhitectură, o anumită stabilitate în Parlament, iar acest Parlament să poată da o majoritate suficientă care să susţină un Guvern cu nişte proiecte şi nişte măsuri pe patru ani”, a spus el.
Oros a precizat că, în condiţiile în care se întâmplă scenariul anunţat, îşi doreşte să preia din nou portofoliul Agriculturii, dar decizia va aparţine premierului.
” Îmi doresc să ocup în continuare acest portofoliu la Agricultură, dar acest lucru îl vor decide premierul şi preşedintele şi colegii mei. Deci, ne vedem la următoarele audieri”, a precizat Adrian Oros. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.