Ministrul Sanatatii, doamna Pintea, greşeşte grav

Social

Centrul de Resurse Juridice şi Asociaţia Tonal au urmărit cu deosebit interes prezentarea Raportului public al situaţiei înregistrată la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Săpoca, judeţul Buzău. Au urmărit, de asemenea, prezentarea de către dna. Ministru a concluziilor acestuia în interviul televizat din data de 19 august 20191. 

Pentru că doamna ministru a sănătăţii a adus gravă atingere atât drepturilor fundamentale ale pacienţilor cu probleme de sănătate mintală, minori şi adulţi, internaţi în secţiile şi spitalele de psihiatrie, cât şi persoanelor cu dizabilităţi psihosociale, îi aducem la cunoştinţă următoarele:

1. Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Săpoca este în subordinea Ministerului Sănătăţii pe care îl conduce doamna ministru Pintea. Legea privind reforma în domeniul sănătăţii prevede că controlul spitalelor din subordinea Ministerului Sănătăţii este efectuat de structura de specialitate din subordinea ministrului. Domnia sa a afirmat că „nu ministrul trebuie să meargă acolo să facă ordine” contrazicând astfel prevederile legii care guvernează funcţionarea sistemului pe care îl conduce. Prin atribuţiile pe care le are, „monitorizează, controlează şi evaluează activitatea instituţiilor sanitare şi ia măsuri pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale acordate populaţiei”. Prin urmare, unde sunt rapoartele de monitorizare, control şi evaluare realizate de Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii pentru asistenţa medicală furnizată la Spitalul de Psihiatrie din Săpoca? Care au fost măsurile dispuse prin ordin de doamna ministru în perioada de când conduce ministerul privitor la rezultatele rapoartelor Ministerului Sănătăţii? Dar pentru celelalte spitale patru spitale de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă? 

2. O persoană cu probleme de sănătate mintală, internată, se numeşte PACIENT şi nu AGRESOR, termen folosit în mod repetat de dna. Ministru, în ciuda faptului că jurnalistul care o intervieva folosea termenul de pacient. Doreşte doamna ministru a sănătăţii să nege calitatea de pacient şi de asigurat pe care această persoană o avea? Conform legii sănătăţii mintale această persoană a fost internată pentru a primi tratament de specialitate într-o structură care ar fi trebuit să îl protejeze chiar împotriva unor comportamente heteroagresive sau îndreptate împotriva celor din jur. A dispărut brusc calitatea de asigurat al sistemului de sănătate publică al acestui pacient? Oare nu spitalul de psihiatrie din subordinea doamnei ministru l-a transformat din victimă (trezindu-se cu alt pacient în pat şi lipsit de tratamentul pe care chiar doamna ministru Pintea afirma că lipsea din foaia tratament) în agresor? 

3. Doamna ministru a afirmat următoarele: „Lucrurile sunt foarte simple. Pacientul, agresorul a fost trimis de UPU unde venise voluntar. Adică, voluntar înseamnă că familia a chemat ambulanţa pentru că el avea manifestări… ciudate. A fost internat într-un compartiment cu supraveghere continuă”. Precizăm faptul că solicitarea pentru internarea nevoluntară poate fi realizată şi de către familie. Evident că aceasta ar fi trebuit înregistrată ca o internare nevoluntară, tocmai pentru că la preluarea persoanei de către personalul medical de urgenţă, este total improbabil să fi existat consimţământul acesteia. În plus, pacientul a stat în zona de supraveghere continuă ceea ce ne indică o privare de libertate, deci o internare nevoluntară. Internarea nevoluntară se realizează deoarece „din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane sau în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat”. Doamna ministru, aceasta nu a fost o internare voluntară, dar din cauza faptului că nu a fost tratată ca o internare nevoluntară s-a ajuns la situaţia tragică. Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice. Vă rugăm să ne indicaţi, doamna ministru, unde poate fi accesată lista cu unităţile care pot face internări nevoluntare (urma să fie aprobată prin ordin de ministru) şi în mod special: numărul internărilor nevoluntare realizate la Săpoca (inclusiv secţiile exterioare), numărul notificărilor transmise către judecătorie, numărul hotârilor judecătoreşti de confirmare a privării de libertate. Şi pentru că aţi amintit despre salonul de supraveghere continuă, vă rugăm să publicaţi informaţii privitoare la izolatoarele din Săpoca şi din secţiile exterioare (fotografii, număr şi dotări), numărul persoanelor izolate şi durata izolării, numărul şi materialul din care sunt fabricate instrumentele de contenţionare fizică (cu fotografii anexate), numărul persoanelor contenţionate fizic, în care dintre încăperi, la solicitarea cărora dintre angajaţi, motivele care au condus la aplicarea acestor măsuri şi pentru cât timp şi de câte ori a fost contenţionat acelaşi pacient. Ne aşteptăm ca aceste informaţii să existe deja în rapoartele de monitorizare, evaluare şi control elaborate de Ministerul Sănătăţii. 

4. La întrebarea dacă aveaţi cunoştinţă sau aţi observat încălcări ale drepturilor pacienţilor în secţia de la Săpoca, aţi afirmat că „Nu. Nu ştiu. Nu am văzut chestiuni de genul acesta. Am intrat în sala de mese şi era curată iar saloanele erau bine îngrijite şi cu aşternuturi curate”. Da, pentru că vizita dvs era una anunţată şi aşteptată. Vizita CRJ, realizată în anul 2017, a avut un caracter inopinat, neanunţat. Mai mult, dată fiind activitatea organizaţiei noastre, pacienţii nu se tem să ne mărturisească ceea ce îi deranjează. Este o chestiune care ţine de protecţia internaţională a drepturilor omului în instituţiile privative de libertate şi statuată de ONU, CEDO şi Consiliul Europei. Dincolo de toate acestea, ar fi potrivit să înţelegeţi că natura condiţiei medicale, a statului lor de pacient, structura şi dinamica rolurilor precum şi alte aspecte obiective şi subiective distorsionează comunicarea autentică între pacienţi şi personalul unităţii. Fenomene precum ameninţările, şantajul, agresiuni, etc. induc teamă. Sistemul relaţional care se dezvoltă într-o unitate rezidenţială în care oamenii locuiesc împreună ani de zile sau decenii are anumite particularităţi şi caracteristici ce trebuie observate şi decodificate corect. Tocmai acest microunivers relaţional ce se dezvoltă într-un mediu închis este ignorat de dumneavoastră şi, în general, de orice entitate de „control”. Dar tocmai fenomenele ce caracterizează acest univers creează o barieră relevantă în obţinerea de informaţii corecte, validate şi testate. Poate este oportun să consideraţi ipoteza că există experţi ce pot interacţiona eficace cu persoanele ce locuiesc în astfel de sisteme închise, astfel încât să dobândească informaţii care altfel nu reuşesc să părăsească graniţele psihologice ale teritoriului unui asemenea microunivers.

5. „La Ojasca nu am intrat pentru că timpul meu era limitat. Am vorbit cu personalul, dar nu cu pacienţii. Probabil că ONG-urile, având acces şi stând mai mult timp printre pacienţi… dar să nu uităm că sunt pacienţi bolnavi psihic, ei sunt sedaţi, poate vorbesc sub efectul psihoticelor, nu vreau să scuz în niciun fel personalul de acolo dar probleme există la nivel comportamental”. Această afirmaţie este deosebit de gravă şi arată prejudecata şi stigma cu care trataţi persoanele cu probleme de sănătate mintală. Mai mult, nu înţelegem la cine sunt problemele de comportament – la pacienţi? Dacă nu ar fi fost internaţi la psihiatrie, aţi fi vorbit cu pacienţii, doamna ministru a sănătăţii? Şi nu, Centrul de Resurse Juridice nu mai are acces nici în instituţiile de psihiatrie pentru că dumneavostră ne-aţi retras autorizaţia eliberată la numai 7 zile de la eliberare invocând un ordin de ministru care încalcă de fapt prevederile art. 47 din Legea sănătăţii mintale. 

6. În încheiere, mai afirmaţi dvs. că erau pacienţi de paleaţie care nu aveau ce căuta la Săpoca (vă rugăm să ne indicaţi unde funcţionează şi care este capacitatea serviciilor de paleaţie pentru persoanelor cu problemă de sănătate mintală), că aţi citit declaraţia dată de agresor la tribunal (probabil că la parchet sau în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, dar cu ce drept aţi avut acces la aceasta şi cine vă permite să faceţi publice aceste informaţii dintr-un dosar de cercetare penală?) şi pacienţii internaţi cu măsură de siguranţă vin din sistemul penitenciar (nu, nu vin din sistemul penitenciar tocmai pentru că nu au avut discernământul faptei). Totuşi dacă aţi menţionat sistemul penitenciar vă rugăm să vă documentaţi împreună cu colegii de la Autoritatea Naţională a Penitenciarelor. Aceştia, în ciuda faptul că nu au un articol 47 într-o lege a sănătăţii mintale care să le permită autorizarea accesului inopinat în vizite de monitorizare a reprezentanţilor ONG-urilor, sunt mulţumiţi de colaborarea încheiată de colaborarea cu organizaţia de drepturile omului pentru vizitarea inopinată a locurilor de detenţie.

Încheiem, prin a vă reaminti că CEDO a hotărât că Statul român se face vinovat de încălcarea dreptului la viaţă a pacientului Valentin Câmpeanu, unul dintre zecile de oameni internaţi şi decedaţi în Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din Poiana Mare, judeţul Dolj. Câteva zeci de pacienţi au murit în acel spital în 2004. De foame şi de frig. Hotărârea este din 2014 şi Guvernul României trebuie să raporteze cel puţin anual despre modul în care sunt respectate drepturile pacienţilor în spitalele de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă. Credem că acesta este unul dintre motivele pentru care ar fi trebui să lucraţi împreună cu ministrul justiţiei, cu procurorul general şi cu ministrul muncii, şi mai puţin pentru că este „un subiect sensibil” , aşa cum aţi afirmat în interviul menţionat.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.