Teodorovici: Rectificare, în noiembrie; vineri – o hotărâre de guvern pentru alocare de fonduri UAT-urilor

Politic

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat, luni, că în şedinţa de Guvern de vineri se va adopta o hotărâre prin care se vor aloca 1,4 miliarde de lei pentru funcţionarea UAT-urilor, precizând că a doua rectificare bugetară va avea loc în luna noiembrie.

„Este o alocare de fonduri în baza Ordonanţei 12, care se referă la rectificarea bugetară către UAT -uri. Sunt cele 1,4 miliarde de lei pe care le-am menţionat de mai multe ori şi care se distribuie către UAT-urile din România. Nu este o rectificare, este o hotărâre de guvern care va avea o anexă cu toate comunităţile locale şi cu sumele. Au fost discuţii şi cu o parte din comunităţile locale, dar noi am colaborat foarte mult cu colegii din teritoriu de la finanţele publice locale, pentru că dânşii, practic, au centralizat din fiecare judeţ în parte şi au trimis către centru situaţia centralizată. Este nevoie de o hotărâre de guvern pentru că ordonanţa privind rectificarea asta prevede: prin hotărâre de guvern se alocă fondurile necesare comunităţilor locale”, a explicat Teodorovici, la Senat.

Potrivit ministrului, prin această hotărâre de guvern sunt acordate sumele necesare funcţionării comunităţilor locale – salarii, partea socială legată de persoanele cu dizabilităţi, însoţitori.

El a menţionat că hotărârea de guvern va fi adoptată indiferent de rezultatul moţiunii de cenzură. „Nu are nicio legătură cu moţiunea. Este suma care se ştie foarte clar. Sumele acestea se distribuie către UAT-uri fără niciun fel de preferinţă. Sunt principii foarte clare care se aplică orizontal. Sumele se distribuie total transparent în toate comunităţile locale”, a spus Teodorivici.

Ministrul a completat că se lucrează şi la proiectul bugetului de stat pe 2020 şi la cea de-a doua rectificare bugetară din 2019. „Pregătim şi bugetul pe 2020. Rectificarea de toamnă, în fine, analize se fac. Undeva în cursul lui noiembrie. Şi anul trecut tot aşa am făcut-o. Aceasta este perioada celei de-a doua rectificări”, a adăugat Eugen Teodorovici. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.