Theodor Paleologu a fost desemnat candidatul PMP la prezidențiale

Politic

Theodor Paleologu a fost desemnat, duminică, candidatul PMP la alegerile prezidențiale. Mihail Neamțu a fost validat, totodată, pentru funcția de purtător de cuvânt al partidului și al campaniei prezidențiale.

„Îmi propun să fac din această campanie electorală ceva cu totul nou, anume un imens exercițiu pedagogic la scara întregii națiuni. Vor fi cursuri pro-bono la scară națională și convingerea mea este că totul începe și se termină cu educația. Educația va fi una dintre marile mele teme de campanie. Eu consider că e destul de rușinos faptul că doi foști profesori nu sunt în stare să vorbească fără fițuici, anume citesc prost texte proaste scrise de consilieri proști. De aceea am considerat că e important să mă implic. Nu aveam această dorință inițial, dar am considerat că trebuie să o fac pentru că e vorba de cum ne prezentăm față de noi înșine, dacă ne convine ca disputa să fie în ultimă instanță între două persoane care nu au cu adevărat autonomie și anvergura necesară pentru funțcia de președinte al României”, a declarat Theodor Paleologu, la finațul ședinței Colegiului Național al PMP.

El a adăugat că „niciodată PSD nu a avut un candidat atât de slab și cred că este important să întoarcem această foaie”.

Totodată, Theodor Paleologu a afirmat că, fiind diplomat și fost ambasador, consideră că poate coordona „cu adevărat politica externă a României”.

În cursa internă a PMP pentru alegerile prezidențiale a fost și Mihail Neamțu, care și-a anunțat însă retragerea sâmbătă seara. În sondajele interne, Theodor Paleologu era favorit pentru a candida la alegerile din luna noiembrie.

Președintele Traian Băsescu a vorbit duminică despre calitățile lui Theodor Paleologu, precizând că dacă ar câștiga alegerile prezidențiale ar fi un bine pentru România. Băsescu și-a exprimat speranța ca Paleologu să-i „încurce rău” pe Dan Barna și Viorica Dăncilă, punctând că și-ar dori ca aceștia din urmă să nu intre în turul doi.

„După cercetări și analize am ajuns la concluzia că trebuie să vă fac astăzi dpuă propuneri, unul pe Theodor Paleologu pentru candidatura la funcția de președinte al României și pe Mihail Neamțu pentru funcția de purtător de cuvânt al partidului și al campaniei electorale. Conducerea campaniei și-o va asuma președintele partidului, având în vedere că nu candidează este primul responsabil de funcționarea partidului în campanie. (…) Are multe calități care îl recomandă ca un candidat care dacă ar câștiga ar fi un bine pentru România. Eu sper să îi încurce rău pe Barna și pe Dăncilă. Încurcatul ăsta s-ar putea să facă ca niciunul din cei doi să nu intre în turul doi așa cum spră, și să le facem o surpriză”, a spus Traian Băsescu, la începutul ședinței Colegiului Național al PMP.

De asemenea, Mihail Neamţu a fost validat ca purtător de cuvânt al partidului şi al campaniei prezidenţiale.

„Este un moment important din partea PMP, Colegiul Naţional al PMP l-a desemnat cu unanimitate de voturi pe strălucitul profesor şi diplomat Theodor Paleologu candidatul nostru pentru funcţia de preşedinte al României. După un preşedinte spectator, România are nevoie de un preşedinte implicat, care ştie ce vrea pentru această ţară”, a declarat liderul PMP, Eugen Tomac.

Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidențiale, a declarat că dacă USR-PLUS ar fi venit cu un candidat mai bun nu ar fi ezitat să îl susțină, însă nu e cazul. El a adăugat că l-ar pune pe Dan Barna pe un post de ministru, pentru că e un tip „simpatic”.

„Pe mine m-a convins Barna să candidez. Dacă ar fi fost Cioloș nu aș fi candidat. Viața mea e dedicată casei, fundației, cursurilor. O să mă întrebați ce m-a apucat. Dacă ar fi fost un alt candidat mai bun din partea USR-PLUS nu aș fi ezitat să îl susțin, dar nu e cazul. Nu aș vrea să se supere Dan Barna. Oricând l-aș numi pe un post de ministru, dar e important pentru președinte să cunoști Constituția, să ai o bună experiență internațională și diplomatică. Poate o va dobândi, sunt dispus să îl ajut”, a declarat Theodor Paleologu, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat pe cine ar alege în turul doi între Klaus Iohannis și Dan Barna, prezidențiabilul PMP a afirmat că „sunt doi sibieni care seamănă foarte mult”.

Între doi sibieni înalți nu prea știu ce să răspund, că seamănp foarte mult. Unul nu spune nimic, celălalt are referințe interesante, a văzut niște filme. La nivel personal îmi e mai simpatic Barna, e un om cu care poți sta să bei o bere. L-aș numi ministru pe Dan Barna. Cât despre Iohannis cred că este legat de Sibiu și e bine să ținem cont de ce își dorește omul. A făcut un lucru, a ținut piept PSD. Dar la un nivel intermitent. Din 2016 spun în mod constant că primii doi ani au fost ani de greșeli care au dus la victoria PSD.

Totodată, el a adăugat că ținta de electorat pe care mizează PMP este de 50%.

„Peste 50% care este ținta de electorat pentru care mizează PMP. (…) Alegerile prezidențiale sunt alegeri foarte speciale, nu seamănă cu cele parlamentare sau locale. Nu se votează un partid, se votează un om, un proiect și întâlnirea acestui om cu țara. Prăjitura dreptei în primul tur e pe undeva la 54%. Împărțiți la trei și veți vedea că bătălia se va da între 18-22%. Sunt foarte optimist. Noi nu suntem o țară de proști, chiar dacă suntem conduși de proști. Mizez pe inteligența românilor”, a conchis acesta.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.